marți, 19 mai 2020

Lăptișor de matcă: remediu excelent pentru sanatate




Lăptișorul de matcă reprezintă un produs apicol de excepție, care are cel mai mare conținut de vitamine raportat la unitatea de volum. Are proprietăți imunostimulatoare și vindecătoare excepționale, iar efectele sale asupra corpului uman sunt mai mult decât benefice. Este secretat în glandele hipofaringiene ale albinelor , și folosit pentru a hrăni toate larvele din colonie.

Lăptisorul de matcă reprezintă hrana reginei stupului. Dacă am analiza cât trăieste o matca în comparație cu o albină lucrătoare, am constata că există o diferență de până la zece ori. Concret o matcă poate trăi între 4 și 6 ani, iar o albină trăieste în medie circa 40 de zile. Matca nu se naște matcă, ci este și ea o albină ca oricare alta. Însă, în funcție de evoluția ei în acele prime trei zile de stadiu de larvă, când este hranită cu laptișor de matcă, o albină va fi aleasă să fie regina stupului, iar albinele doici (cele care secretă lăptișorul de matcă) o vor hrăni din acel moment exclusiv cu acest elixir apicol. Așadar efectele lăptișorului de matcă vorbesc de la sine în acest exemplu.


Curele cu lăptişor de matcă te ajută să-ţi întăreşti imunitatea şi să previi bolile de inimă. Dar acest produs al stupului se remarcă printr-o varietate de alte beneficii asupra organismului.

Lăptişorul de matcă este utilizat de zeci de ani în prevenirea diferitelor boli ori ca adjuvant în terapiile medicamentoase pentru tratarea unor afecţiuni. Secretul lăptişorului de matcă, substanţă produsă de albinele tinere, constă în varietatea de nutrienţi indispensabili organismului. Două dintre substanţele de bază sunt acetilcolina (un neurotransmiţător deosebit de important pentru întărirea legăturilor dintre neuroni) şi inozitolul (îmbunătăţeşte memoria de lungă durată).


Lăptişorul de matcă este renumit şi pentru faptul că în compoziţie are majoritatea vitaminelor din complexul B (B1, B2, B3, B5, B6, B7 şi B9) şi minerale de bază (calciu, potasiu, fier, magneziu şi zinc). Lăptişorul de matcă se comercializează sub formă de capsule gelatinoase, de fiole sau de pudră. Cura se realizează de două ori pe an, timp de câte o lună. Pentru un adult, doza zilnică recomandată este cuprinsă între 1 g şi 10 g, iar pentru copiii cu vârste de până în zece ani, doza se reduce la jumătate, în funcţie de severitatea bolii. Totuşi, pentru a fi sigur de eficienţa tratamentului, se recomandă sfatul medicului.  


Cele mai importante beneficii pe care le are vi le scriu aici, pentru ca eu nu stiu ca aceasta minunatie de produs sa aibe vreo contraindicatie..
1. Cel mai bun aliat al sistemului imunitar - datorită proprietăţilor antiinfecţioase conferite de substanţa 10-HDA, lăptişorul de matcă este considerat cel mai bun întăritor al imunităţii. În cartea „The Longevity Solution: Stabilized Royal Jelly", medicul american specialist în terapii complementare Cass Ingram afirmă că această substanţă are capacitatea de a stimula celulele albe să atace şi să anihileze orice tip de virus, inclusiv pe cele responsabile de apariţia hepatitei. De asemenea, s-a observat că în cazul persoanelor infectate cu virusul Herpes simplex 1, cura cu lăptişor de matcă reduce frecvenţa şi intensitatea episoadelor herpetice, favorizate de slăbirea imunităţii.

2. De ajutor în caz de infertilitate  - un studiu publicat în anul 2006 în revista „Animal Reproductive Science" a arătat că lăptişorul de matcă poate fi folosit ca adjuvant în tratarea infertilităţii. Astfel, unor oi infertile li s-a administrat lăptişor de matcă în combinaţie cu gonadotropină sintetică (gonadotropina este prezentă în sânge numai în timpul sarcinii), iar la scurt timp, procedura de fertilizare a avut succes. Potrivit cercetătorilor, ovulaţia a fost indusă de o substanţă din lăptişor care stimulează producţia de estrogen şi creează premisele pentru fertilizare. În aceeaşi publicaţie, un studiu egiptean, publicat în anul 2010, a scos la iveală faptul că lăptişorul de matcă are, de asemenea, capacitatea de a stimula creşterea nivelului testosteronului şi motilitatea spermatozoizilor (viteza de deplasare).

3. «Îmblânzeşte» simptomele menopauzei - transpiraţiile nocturne, bufeurile şi schimbările bruşte de dispoziţie pot fi atenuate cu ajutorul unei cure cu lăptişor de matcă. Un studiu realizat pe cobai în anul 2008 şi publicat în revista „Evidence-based Complementary and Alternative Medicine" a arătat că lăptişorul de matcă poate înlocui terapia de substituţie homonală, fiind lipsit de efectele secundare ale acesteia. De asemenea, s-a observat că lăptişorul de matcă previne uscăciunea vaginală, îmbunătăţind astfel viaţa sexuală.

4.Reglează nivelul colesterolului - Deşi legătura dintre lăptişorul de matcă şi colesterol a fost multă vreme pusă sub semnul întrebării, se pare că, într-adevăr, acesta ajută la normalizarea nivelului colesterolului. Într-un studiu publicat în urmă cu şase ani în revista „Journal of Nutritional Science and Vitaminology" se arată că voluntarii care au luat zilnic, timp de o lună, câte şase grame de lăptişor de matcă au reuşit să scadă nivelul colesterolului până la un nivel apropiat de cel normal. Ulterior, voluntarii au putut renunţa la statine, medicamentele recomandate de medici pentru normalizarea nivelului colesterolului.

5. Elixir al tinereţii şi stimulator al funcţiei reproducătoare -printre cele mai cunoscute beneficii ale lăptișorului de matcă se numără creşterea longevităţii şi îmbunătăţirea fertilităţii atât la bărbaţi, cât şi la femei. Un consum regulat al lăptişorului reglează dezechilibrele hormonale care pot duce la probleme de infertilitate, ameliorează simptomele menopauzei, creşte libidoul şi îmbunătăţeşte motilitatea spermei.
·         6. Indicat în caz de diabet - Un studiu realizat de Asociația Canadiană de Diabet arată că lăptișorul de matcă contribuie la reglarea nivelului de zahăr din sânge. Acest efect a fost studiat pe un lot de 50 de persoane cu diabet de tip 2 care au fost împărțite în două grupuri: primului grup i s-a administrat un placebo, în timp ce persoanele din cel de-al doilea grup au primit câte 1000 de miligrame de lăptișor de matcă de trei ori pe zi. La finalul celor opt săptămâni de studiu s-a observat, în urma efectuării analizelor, că administrarea lăptișorului de matcă a dus la reducerea nivelul de glucoză din sânge în cazul persoanelor cărora li s-a administrat acest remediu, spre deosebire de grupul care a primit placebo.

Beneficii pentru sănătate şi frumuseţe💖💖
Pe lângă beneficiile menționate, lăptișorul de matcă poate fi consumat inclusiv pentru:

·         întărirea sistemului imunitar: lăptişorul este un adevărat cocktail de vitamine şi nutrienţi care sporesc puterea de apărare a organismului în faţa agenţilor patogeni (virusuri, bacterii etc), radicalilor liberi şi factorilor de mediu;
·         prevenţia stărilor de răceală şi gripă;
·         buna funcţionare a sistemului cardiovascular prin reducerea nivelului de colesterol din sânge;
·         creşterea rezistenţei la efort fizic şi intelectual;
·         îmbunătăţirea memoriei;
·         depăşirea stărilor depresive;
·         echilibrarea nivelului de zahăr din sânge, beneficiu pentru care lăptişorul este recomandat persoanelor care suferă de diabet;
·         prevenţia bolilor neurodegenerative (în special Alzheimer) graţie conţinutului ridicat de antioxidanţi care anihilează acţiunea radicalilor liberi;
·         reducerea durerilor inflamatorii prin creşterea puterii de absorbţie a calciului de către organism;
·         vindecarea rănilor, întrucât crește migrația fibroblastelor, celulele din țesutul conjunctiv care produc colagen;
·         protejarea ficatului;
·         ameliorarea sindromului de ochi uscat și creșterea producției de lacrimi în cazul persoanelor care se confruntă cu această problemă;
·         stimularea producţiei de colagen, esenţial pentru frumuseţea pielii;
·         protejarea pielii de efectele nocive ale razelor ultraviolete asupra tenului, prevenind astfel îmbătrânirea prematură a pielii, datorită efectelor antioxidante pe care le are lăptișorul de matcă;
·         diminuarea şi reducerea primelor semne ale îmbătrânirii.

Cum se administrează lăptișorul de matcă?
  • Lăptișorul de matcă se administrează sublingual, până se absoarbe total, dimineața pe stomacul gol, urmând a lua micul dejun la 20-30 de minute după administrare.
  • La copii sunt recomandate 0,5g/zi, la adulți 1-2g/zi, în cure de 6 săptămâni.
Foarte Important: cereți sfatul medicului înainte de a utiliza remedii și suplimente naturiste.





                   Va imbratisez cu drag si sa va fie de folos ! 💖💖💖💖💖💖






luni, 18 mai 2020

Alternative NATURALE pentru zahar ! 😍


Bun gasit si astazi in prima zi a saptamanii ! Va doresc sa aveti parte de o saptamana fabuloasa cu sanatate !💓
                                  Stiti care este adevărul despre zahăr?

Sa incepem cu cateva generalitati :
Zaharul a dobandit in ultimii ani o imagine negativa, deoarece consumul acestui aliment s-a dovedit a fi unul dintre factorii declansatori ai unor boli, cum ar fi :  diabetul zaharat, obezitatea, probemele dentare, tulburarile de somn, bolile cardiovasculare si cancerul. In plus, o cantitate prea mare de zahar accelereaza procesul imbatranirii.
Zaharul rafinat este o substanta rezultata in urma procesarii industriale a zaharului prezent in trestia de zahar sau sfecla de zahar. Acesta este rafinat cu ajutorul unor substante chimice, cum ar fi dioxidul de sulf, acidul fosforic, hidroxidul de calciu si carbunele activ si, este deposedat de nutrientii naturali de care dispunea initial, la fel si de vitaminele, mineralele, proteinele si enzimele pe care le contine in mod natural.
Sa vedem cateva din efectele negative ale zaharului pentru sanatate:

 -Consumul de zahar da dependenta. Oamenii au o preferinta destul de accentuata pentru gustul dulce. Cercetatorii inca nu au putut demonstra faptul ca exista o dependenta fizica de zahar, desi unele studii pe animale sugereaza ca un astfel de lucru este posibil.
- In urma consumului de zahar, se modifica nivelurile de dopamina din creier, intocmai ca in cazul dependentilor de droguri. Consumul de zahar rafinat suprasolicita pancreasul si epuizeaza rezervele de crom din organism. Un simptom comun al deficitului de crom este pofta de dulce.
- Zaharul priveaza organismul de vitaminele din grupul B, extrage calciul din oase, par, dinti si sange.
- Un alt efect negativ al introducerii zaharului in dieta zilnica este afectarea sistemului digestiv. Acesta fermenteaza in stomac si inhiba secretia de sucuri gastrice si capacitatea organismului de a digera alimentele.
- Zaharul determina cresterea in greutate, modificarea dispozitiei si creste iritabilitatea.
- Cercetatorii au confirmat legatura dintre nivelurile crescute de zahar si grasimile nesanatoase din sange. Acest lucru inseamna colesterol ridicat, unul dintre factorii predispozanti ai bolilor cardiovasculare.
- Zaharul nu cauzeaza diabetul zaharat, dar obezitatea rezultata in urma consumului excesiv de zahar si rezistenta la insulina sunt factori de risc care cresc probabilitatile aparitiei acestei conditii.

          In aceste conditii ,sunt persoane care doresc să scadă sau chiar să excludă complet consumul de zahăr din alimentație, însă nu este tocmai un pas ușor de realizat.
Din ce am citit si eu pe internet cele mai bune alternative la inlocuirea zaharului sunt :

1. Mierea de albine - rămâne un excelent înlocuitor al zahărului, fiind preferat atât de copii, cât și de adulți. Există mai multe sortimente de miere pe care le putem achiziționa, cu proprietăți specifice. Mierea, consumată în special crudă, este bogată în vitamine și minerale, antioxidanți, substanțe antiinflamatorii, anticancerigene și în atibiotice naturale.Exista chiar cel mai apreciat sortiment si anume :
- Mierea de Manuka este considerata a fi un aliment minune cu proprietati antiseptice si vindecatoare remarcabile, mai puternice decat ale tuturor celorlalte tipuri de miere, este o miere speciala obtinuta din florile arbustului de Manuka (un arbore de ceai pe numele sau stiintific Leptospermum Scoparium), original din Noua Zeelanda. Actualmente, arborele de Manuka este cultivat si in sud estul Australiei. Deoarece uleiul de arbore de ceai este un antiseptic extrem de puternic, ultraeficient in curatarea acneei si indepartarea bacteriilor care provoaca iritatia pielii), este firesc ca mierea obtinuta din florile Manuka sa aiba proprietati pe masura.

2. Melasa din trestie de zahăr este foarte gustoasă și bogată în în fier, calciu, cupru, mangan, potasiu și vitamina K. Poate înlocui cu succes zahărul în băuturi și în preparate, prăjituri.


3. Zahăr din nectar de cocos ecologic pur - este un îndulcitor natural, foarte apreciat pentru gustul și calitățile sale. Are un indice glicemic scăzut și un conținut bogat de potasiu, magneziu, zinc și fier. Poate fi folosit cu succes ca înlocuitor al zahărului tos.


4. Curmale -  sunt adesea folosite în prăjituri, în smoothie sau în îndulcirea laptelui vegetal. Pot fi folosite și în sosuri, pentru dressing sau ca atare în salate de legume și fructe.


5. Pudra de roșcove -folosită din timpuri străvechi ca îndulcitor, pudra de roșcove rămâne în trend pentru gustul sau delicios, aroma asemănătoare cu cacao și bogăția sa în nutrienți. Pudra de roșcove conține aproximativ 50% glucide, fiind totodată bogată în fibre, polifenoli, vitaminele A, B1, B2, B3 şi D şi minerale precum magneziu, calciu (de două ori mai mult decât cacao), fier, fosfor, potasiu şi mangan, având însă un conținut scăzut în calorii.

- Deasemenea,roșcovele prezintă efecte anticanceroase, anumite substanțe din roșcove (quercetin, acid galic, delphinidin) au acțiuni (dovedite prin studii) antitumorale, antiproliferative și proapoptotice.

- Roșcovele prezintă efecte antidiabetice și scad glicemia în diabetul zaharatPudra de roșcove reprezintă un aliment pe care persoanele care suferă de diabet zahart l-ar putea consuma. Reglează nivelurile zahărului în sânge și prezintă acțiuni benefice asupra simptomatologiei generale în diabet.
- Alte beneficii ale pudrei de roșcove:
- Efecte antidiareice, însă consumată cu moderație nu produce constipație datorită numărului mare de fibre vegetale pe care îl conține;
-Scade colesterolul, fiind de ajutor mai ales în dieta celor care suferă de boli cardiovasculare, dislipidemie, hipertensiune arterială sau ateroscleroza;
- Inhibă dezvoltarea E.coli patogen;
- Poate fi consumată în bolile alergice;
- Prezintă efecte antivirale.


6.Siropul de arțar- este obținut din arțar, care este fiert și filtrat în case de zahăr. Conține 70% zaharoză și o concentrație mai mică de fructoză, iar unul din avantajele sale este că are un conținut ridicat de antioxidanți. Dezavantajul este că nivelul de fructoză este suficient de ridicat încât să îți expună organismul unor riscuri. 


7.Siropul de agave- este extras din frunzele de agave, prin fierbere. Pentru că este foarte dulce, ai nevoie de o cantitate foarte mica. Dezavantajul este că are un conținut extrem de ridicat de fructoză – între 75% și 90%, nu este asimilat în totalitate de organism și ridică nivelul zahărului din sânge.


8.Stevia - este extrasă din frunzele plantei cu același nume. Este naturală, nu are carbohidrați sau calorii și nu crește nivelul zahărului din sange. O găsești sub formă de frunze uscate sau pudră, însă nu îți va alunga nevoia de dulce.


9.Siropul din orez brun - este obținut din orez brun, găsit și expus unor enzime care îl transformă în zahăr. Nu conține fructoză, dar nici nutrienți, În plus, asemeni orezului brun, ar putea conține arsenic.


 

10.Zahărul din nucă de cocos - este extras din nucul de cocos și se obține prin fierbere și dezhidratare. Are un conținut scăzut de fructoză și un nivel ridicat de potasiu și vitamina C, însă conține același nivel de carbohidrați și calorii ca zahărul.




Dupa cum vedeti prieteni, v-am enumerate cateva alternative la consumul de zahar, pentru a avea grija de sanatatea noastra.

Ramane acum sa alegeti voi !

 

Va imbratisez cu drag, aveti grija de sanatatepentru ca atunci când suntem bine informați și atenți la etichetele produselor pe care le consumăm, sănătatea poate avea gust dulce!

 

 



sâmbătă, 16 mai 2020

Lifestyle oriental - arta "Feng Shui "




                    Am sa incep asa : Va place arta Feng Shui?

             Pentru ca mie imi place foarte mult, si de aceea cand am putin timp liber intotdeauna ma documentez despre aceasta arta .
Simtim energia care ne inconjoara in orice loc ne aflam, daca ne simtim bine inseamna ca este o energie buna, daca din contra ne simtim rau, inseamna ca este o energie mai putin buna si asta se manifesta printr-un discomfort real, apare brusc o durere de cap, sau te simti molesit…
Stravechea filosofie de viata orientala ne invata cum sa echilibram spatiul in care traim, fie ca este vorba de casa noastra, de birou, sau locul unde iti desfasori activitatea, chiar si spatiul in care se desfasoara afacerea ta.
Există unele obiecte care au un efect benefic. In China şi Taiwan, funcţionarii dornici de succese profesionale şi avansare rapidă ţin pe biroul lor peştişori din porţelan. Un acvariu cu peşti (vii, bineinţeles!) are un efect mult mai bun.
Dimensiunile obiectelor pe care le folosim sunt şi ele foarte importante; cel mai bun randament profesional îl au funcţionarii care folosesc un birou lung de 152 de cm si lat de 84 de cm. Poziţia acestuia este de asemenea importantă, un birou plasat cu spatele la uşă aducand doar necazuri celui care îl ocupă. Este cu mult mai bine să vă puneţi biroul cu spatele la perete, care va juca astfel un rol de scut protector.
Pentru a putea determina „direcţia norocoasă” trebuie calculat „numărul Kua”, care, din punctul de vedere al unui specialist Feng Shui, este o caracteristică a fiecărui om.
Pentru calcularea numărului Kua se adună ultimele două cifre ale anului nasterii , apoi dacă rezultatul este mai mare decat zece, se adună cele două cifre ale numărului obţinut pana obtinem o singura cifra.
În cazul bărbaţilor, acest rezultat se scade din 10, iar la femei se adună cu 5.
Dacă rezultatul final este 1, 3, 4 sau 9, direcţiile favorabile sunt estul, nordul, sudul şi sud-estul.
Iar dacă rezultatul este 2, 6, 7 sau 8, direcţiile favorabile sunt vestul, sud-vestul, nord-vestul si nord-estul.

Ca să creezi o atmosferă plăcută și să atragi energii pozitive în casa ta, nu ai nevoie de cine știe ce. Trebuie doar să știi ce obiecte aduc prosperitate și cum să le integrezi corect, potrivit principiilor Feng Shui.

1 Oglinzile pot face minuni pentru orice tip de spațiu. Fiindcă este un obiect decorativ foarte popular, oglinda poate fi folosită în orice cameră, de la baie la dormitor. Din punct de vedere feng shui, există câteva reguli despre cum și unde să le integrezi, ca să aduci energie pozitivă la tine acasă. Acestea aduc lumină și spațialitate..
Oglinzile reprezintă puterea elementului apă din feng shui.

2. Lumânările sunt niște decorațiuni foarte populare. Le găsești în toate formele și culorile și există o varietate de recipiente și sfeșnice. Evită lumânările făcute cu materiale toxice și alege unele din soia sau ceară de albine, ca să-ți păstrezi energia și aerul din casă sănătoase.
Din punct de vedere feng shui, lumânările aduc potența și vitalitatea, sunt elementul de foc. Acest element este un simbol pentru soare, căldură, pasiune și este asociat cu nuanțele de roșu.

3. Vitalitatea plantelor vii aduce bucurie și poftă de viață casei. Este la modă să decorezi cu plante mari, care să te minuneze când le vezi. Din punct de vedere feng shui, plantele reprezintă elementul pământ, legătură cu sănătatea, armonia și creșterea. Este un element natural de susținere și sprijin și în Feng Shui are legătură cu bogăția materială.

4. Imagini sau sculpturi cu Buddha - energia oricărei sculpturi sau imagini cu Buddha va aduce un sentiment de calm și pace în casa ta. N-ai cum să greșești când decorezi cu o imagine cu Buddha ca să creezi feng shui bun.

            Din punct de vedere feng shui, poți să-ți întărești anumite zone din casă cu sculpturi. Buddha vesel este excelent pentru zona responsabilă cu finanțele – biroul, de exemplu -,  în timp ce Buddha al medicinei poate fi bun pentru partea de sănătate și familie a casei. Este important să ai în vedere detalii precum culorile și materialele din care este făcută sculptura. 
             Dacă statueta Buddha este făcută din metal (elementul feng shui metal), poate oferi energie excelentă în zonele din vest, nord-vest sau nord. Dacă este făcută din lut sau un material similar, legătură cu elementul pământ, în partea nord-estică a casei merge cel mai bine.

Acum sa va spun si despre cele mai puternice pietre si cristale din Feng Shui

-       Ochi de tigru

Ochiul de tigru este o piatra de protectie, care confera totodata echilibru si limpezeste gandirea, aducand calm si dispozitie linistitoare. Ochiul de tigru aduce lumina in situatii complexe, protejeaza de energiile negative, ajuta la concentrare, atrage norocul, aduce claritate gandirii. Ochiul de tigru poate fi amplasat la intrarea in casa sau langa o fereastra mare sau in zonele de vest sau nord-vest.

-       Pirita

Pirita, sau aurul nebunilor, este o piatra a bunastarii si abundentei, foarte indicata pentru locuinte si birouri. Aduce energie pozitiva, optimism, veselie. Pirita este si o piatra protectoare, care inaltura energiile negative si promoveaza bucuria, starea de bine. De asemenea, pirita limpezeste gandirea si poate fi utilizata atat in domeniul afacerilor, cat si in cel academic. Pirita poate fi pusa in vaza bunastarii sau in zonele care au nevoie de putina energie. Pentru bunastare si prosperitate, cel mai bun loc pentru amplasarea piritei este sud-estul casei sau al biroului. Pentru energie, poti amplasa pirita cat mai aproape de usa de la intrare.

-       Hematit

Hematitul este considerat un cristal, insa el este un mineral (oxid de fier). El are renume ca remediu popular pentru bolile de sange. De altfel denumirea lui, in greaca, inseamna sange. Chiar daca este negru, aparent, daca il spargi, vei vedea ca mijlocul lui este sangeriu. Hematitul are o energie puternica si este suficient sa-l tii in mana pentru a simti efectele calmante. El dezvolta puterea de concentrare si ofera claritate in gandire. In fengh shui, hematitul energizeaza si protejeaza. Il poti amplasa in de nord pentru activarea zonei cariera sau in vest pentru zona creativitate si copii. Pentru protectie se poate amplasa cat mai aproape de intrarea in casa.

-       Citrin

Citrinul este un cristal controversat, si asta pentru ca poate fi contrafacut. Mai exact, citrinul contrafacut este, de fapt, un ametist tratat la caldura care isi pierde culoarea. Citrinul adevarat este mai greu de identificat.  Culoarea lui este galben pal. Daca citrinul pe care l-ai vazut are o culoare inchisa, spre un galben-portocaliu, atunci ar fi bine sa nu il cumperi, intrucat este un fals. Citrinul contine energie solara, considerate vindecatoare pentru chakra a treia (plexul solar). Ajuta la imbunatatirea starii de spirit si a imaginii de sine. Piatra este asociata cu energia banilor, intrucat este cunoscuta ca fiind piatra comerciantilor. Este considerata piatra prosperitatii. Citrinul poate fi amplasat in zona de sud-est a casei (zona abundentei).

-       Cuart fumuriu

Cuartul fumuriu confera protectie si echilibrul. Ca si in cazul citrinului, cuartul fumuriu poate fi usor contrafacut. Cuartul fumuriu original este stralucitor si transparent, chiar si in cele mai intunecate unghiuri. Cuartul fumuriu are puteri tamaduitoare, aduce claritate si trezeste spiritul. El poate fi amplasat aproape de usa de la intrare, pentru a proteja intreaga casa.  Il mai poti pune in camera copilului, aproape de fereastra. De asemenea, mai poti beneficia de energiile lui daca il amplasezi in zona de nord-vest sau nord-est a casei.

-       Amonit

Amonitul este considerat o piatra foarte puternica in feng shui. El este, de fapt, o fosila cu cel putin 100 de milioane de ani vechime. Amonitul este o sursa excelenta de stabilitate si protectie. El poate fi amplasat in sud-vest, nord-vest, vest, nord-est, est, sud-est si chiar centrul unei incaperi.

-       Cuartul transparent

Cuartul transparent este un cristal pur, care are abilitatea de a curata/purifica energia din jurul lui. Aduce armonie in familie, in casa. Il poti aseza oriunde si poti incerca mai multe variante, insa ai grija sa nu-l asezi foarte aproape de pat. Ai incredere in cristalul tau si “asculta-l”.  Il mai poti purta in bijuterii si amulete.

-       Cuartul roz

Cuartul roz este unul dintre cele mai populare cristale cu proprietati de vindecare. El atrage dragostea, si este folosit pentru a vindeca ranile sufletului si dezamagirea, in urma unei experiente amoroase nefericite. Cuartul roz poarta energia universala a dragostei, atrage dragostea si vindeca sufletul de amintirile dureroase. Il poti amplasa in mijlocul casei, dar si in dormitor sau in camera copilului. Mai poti purta cuartul roz in masina sau in portofel, dar si sub forma de bijuterii sau amulete.

-       Ametistul

Ametistul este unic si poate fi folosit oriunde, in birou, in locuinta, in gradina sau in masina. El are proprietatea de a curata si purifica un spatiu de energiile si vibratiile negative, emana energie puternica si transforma un spatiu intr-unul primitor. Ametistul ajuta la linistire, calmare, in cazul unor emotii negative puternice. Ametistul intareste sistemul imunitar si ajuta la vindecarea dezechilibrelor la nivelul cailor respiratorii si ale pielii. In limba greaca “ametist” inseamna piatra cu puterea de a te  vindeca de intoxicatii. In feng shui, ametistul este bun pentru familiile in care au loc frecvent certuri si sunt neintelegeri. Ametistul poate fi amplasat in Nord-Est (zona spirituala a casei), Sud (faima si reputatie), Sud-est (prosperitate si bogatie). Il mai poti porta in bijuterii sau amulete.

-       Jad

Jadul este o optiune foarte populara cand vine vorba de remediile feng shui. Jadul este o piatra care purifica energiile, protejeaza si ajuta energia dragostei. Mesajul jadului este “Iubeste-te si accepta-te asa cum esti!”. Jadul aduce armonia si echilibrul. Jadul poate fi amplasat oriunde, mai putin in zonele de nord si de sud ale unei incaperi.
De exemplu, poti amplasa o rata mandarin din jad pentru energia dragostei in sud-vest, sau un pi yao din jad pentru prosperitate in sud-est. Un Budda din jad poate fi un excelent obiect de decor, dar si remediu feng shui pentru intelepciune.
Pentru a va putea bucura pe deplin de efectele benefice ale Feng Shui-ului, trebuie mai intai sa maximizati cursul energiei din exteriorul si interiorul casei sau al biroului, apoi sa curatati si sa purificati energia negativa sau stagnanta, pentru a face loc unei energii proaspete, aducatoare de abundenta si sanatate. Urmatorul pas este corectarea anumitor spatii generatoare de energii negative, prin amplasarea anumitor remedii Feng Shui, sau activarea zonelor faste din casa sau birou prin asezarea unor activatori Feng Shui in functie de sectorul respectiv sau de ceea ce va doriti…

Daca v-a placut articolul, voi mai reveni si cu alte detalii despre arta Feng Shui !
Acum, va imbratisez cu drag si va doresc sa alegeti intelept ! 





Good to know

  BINE DE STIUT.... Conform filozofiilor orientale, fie că sunt indiene, chineze, tibetane sau thailandeze, partea stângă a corpului este to...