luni, 12 octombrie 2020

Fructul de baobab poate fi considerat un nou super aliment !

 

Baobab- numit si Copacul vietii are un fruct magic, numai bun de consumat si cu o multime de beneficii pentru sanatate !



 Baobabul este un arbore specific Africii, însă se poate găsi și în Peninsula Arabă sau în India. El are mai multe denumiri, însă una pe care eu am auzit-o și la școală este pâinea maimuței!

Așa cum probabil ați văzut la televizor, baobabul este un copac care poate atinge înălțimi de 30 m, iar trunchiul gros, specific, poate atinge chiar și 10 m în diametru.

Baobabul este un arbore foarte neobișnuit. În primul rând ne uimește prin dimensiunea sa, în al doilea prin proporțiile sale. Având o circumferință de 9-10 metri, acesta ajunge în înălțime la numai 18-25 de metri. Iar în Cartea Recordurilor e înregistrat un baobab care are un trunchi de 54,5 metri în circumferință. 

Aspectul baobabului se explică foarte simplu: acesta crește, în principal, pe întinderile aride din Africa, iar trunchiul său conține rezerva de apă și substanțe nutritive. În partea de sus trunchiul acestui arbore se ramifică în ramuri netede și foarte groase. Diametrul сoroanei ajunge la 38-40 de metri. Măduva trunchiului său este foarte moale și se distruge foarte rapid, fiind infectată de ciuperci. Astfel, golul imens al tulpinii localnicii îl folosesc pentru nevoile sale. Vestitul explorator David Livingston a descris cazul când a văzut 20 sau chiar 30 de oameni dormind în interiorul baobabului uscat, fără orice incomodități. În Senegal poeții erau înmormântați în baobabi, considerând că nu merită să fie îngropați în pământ. În mod tradițional, trunchiurile goale de baobab sunt folosite ca depozit pentru cereale și alte produse, precum și ca rezervoare de apă.
Astăzi, în Africa, baobabul continuă să fie utilizat pentru o varietate de scopuri. De exemplu, în Kenia, pe traseul Nairobi-Mombasa un baobab e dotat cu o ușă și niște ferestre. De mai multe ori el a servit drept un refugiu temporar pentru turiști. În Zimbabe dintr-un baobab a fost făcută chiar o statie de autobuz, în „sala de așteptare” a căruia încap cu ușurință 40 de persoane. Iar în Botswana s-a păstrat un baobab, ce în trecut a fost folosit ca o închisoare. În Limpopo într-un copac, vârstă căruia este de 6.000 de ani, s-a deschis un bar-baobab. Restaurantul se bucură de popularitate printre turiști. Baobabii sunt foarte rezistenți, ei restabilesc rapid coaja deteriorată și pot crește timp de sute de ani chiar cu măduva deteriorată.

Baobabul, este supranumit și copacul cu rădăcinile în sus, din cauza formei sale caudate .

Lemnul de baobab nu este bun la nimic în construcții, și asta pentru că el este extrem de poros; un singur copac poate înmagazina până la 120.000 litri de apă!!! Acest lucru îi ajută să supraviețuiască în timpul sezonului uscat. Tot atunci, elefanții pur și simplu rup bucăți din trunchi, pe care apoi le rod pentru a absorbi apa!

Partea cea mai interesantă însă o reprezintă fructul de baobab.

Fructul seamănă parcă cu nuca de cocos, coaja fiind extrem de tare. Partea comestibilă este pudra uscată albă care înconjoară semințele, deși în unele locuri și aceste semințe se mănâncă. Gustul este o combinație între grapefruit, pere și vanilie, puțin acrișor.

Deși este o pudră uscată, ea totuși conține până la 12% apă, de 6 ori mai multă vitamina C decât o portocală, de 2 ori mai mult Calciu decât laptele, vitamina B, magneziu, fier, fosfor și antioxidanți.

În mod tradițional, frunzele de baobab, scoarța și semințele au fost folosite pentru a trata „aproape orice boală”, inclusiv infecții microbiene, diaree, anemie, dureri de dinți și dizenterie. Frunzele și pulpa de fructe au fost folosite pentru a reduce febra și pentru a stimula sistemul imunitar. Ca și curiozitate, fructul de baobab este singurul din lume care se usucă natural, pe ramură, fără să cadă.

În țară noastră este foarte ușor de consumat pulberea de Baobab, pe care o găsim la plafar, atât direct în magazine, cât și în mediul online.

Pulberea de  baobab :

-prezintă aproape 50% fibre, așadar este de un real folos pentru cei care suferă de disbioze intestinale sau de tulburări de tranzit, reprezentând un înlocuitor natural și ecologic pentru tratamente pe baza de fibre.

-este mai bogată în vitamina C decât citricele, ajutând sistemul imunitar și având efecte antianemice și antiimbatranire: vitamina C ajută la formarea colagenului de sub piele și la prevenirea apariției vergeturilor și a ridurilor, în timp ce la nivel gastric, împreună cu sucul gastric favorizează absorbția fierului.

Alte minerale și vitamine conținute în pudra de baobab: calciu, magneziu, potasiu, fier, fosfor, sodiu, zinc, vitamina A, vitamina E, vitamine din complexul B, acid folic.

Beneficiile pudrei de Baobab pentru sănătate



Incepand cu anul 2008, odata cu autorizarea in UE a pudrei din fructe de baobab ca ingredient sigur in alimantatie, se constata un interes crescut pentru valorificarea semintelor de baobab si a pudrei din fructele acestuia pentru consum, dar baobabul este si o sursa de fibre, de ulei vegetal (din seminte), coloranti si combustibil. Pentru australienii indigeni acest arbore este o sursa de apa si hrana. Ei folosesc frunzele sale in scop medicinal, iar fructele sunt uneori pictate la exterior si sculptate pentru a fi purtate ca ornamente. 

  • Combate oboseala cronică: prezintă efect energizant și mineralizant pentru organism;
  • Ajută la menținerea sănătății oaselor, prin conținutul de calciu;
  • Ajută în tratarea și prevenția anemiei;
  • Susține funcțiile sistemului imunitar;
  • Ajută în relgarea nivelului zahărului în sânge (glicemia);
  • Susține sănătatea microbiomului, fiind considerată un aliment prebiotic – hrană pentru microorganismele bune de la nivelul intestinelor noastre;
  • Ajută în menținerea tinereții și frumuseții, participând totodată la întărirea unghiilor și frumusețea părului;
  • Susține funcțiile sistemului nervos;
  • Susține sănătatea digestivă;

Pudra de baobab se poate consuma în numeroase rețete, adăugată la final (deci consumată crudă) sau chiar la prepararea termică, astfel:

  • În rețete de smoothie
  • Peste salate de legume sau de fructe
  • În prăjituri
  • În preparate cu carne de pasăre
  • În preparate cu orez
  • În supe exotice.                                                                

Pudra din fructele de baobab are un continut de 12 la suta apa, 50 la suta fibre alimentare si un procent deosebit de ridicat de acid ascorbic (vitamina C) si tiamina.

Valori nutritionale

UM

/100 g

Energie

kJ

539

kcal

127,2

Proteine

g

2,7

Carbohidrati

g

78,5

      din care:

g

                       zaharuri

g

20,9

                       fibre

g

50,6

Lipide

g

5,2

      din care acizi grasi saturati

g

0,23

Sodiu

mg

8,8

 

Fructul de baobab, poate fi considerat un nou super-aliment?



Mai bogat în vitamina C decât portocala, cu mai mult calciu decât laptele, bogat în fitosteroli, betacaroten și flavonoide, este sau nu fructul de baobab, cel mai nou super-aliment?

Argumente PRO – reglează tranzitul, reduce colesterolul și menține sănătatea inimii

Extrem de bogată în vitamina C – în medie 300mg la 100 de grame de fruct, față de 40mg  la 100 de grame de portocală- pudra de baobab mai conține surse importante de betacaroten (pro-vitamina A) și flavonoide, fiind recunoscută ca un puternic protector cardiovascular. Foarte utilă este și cantitatea de fibre conținută, în special fructo-oligozaharide, denumite și fibre prebiotice, care ne pot ajuta în reglarea tranzitului.


Datorită bogăției sale în fitosteroli (compuși naturali din plante), pudra de baobab are efecte anti-inflamatorii, analgezice și antipiretice. Totodată, tot acești fitosteroli ajută și la reducerea colesterolului “rău” din sânge și a trigliceridelor.

Argumente CONTRA- cantitate ridicată de zaharuri și aport de minerale incert

Se susține faptul că fructul de baobab are de două ori mai mult calciu decât lactatele. În acest sens, părerile sunt împărțite deoarece nu se cunoaște cu exactitate coeficientul de absorbție al acestuia și știm deja că nu tot calciul consumat este şi absorbit. Oamenii absorb aproximativ 30% din calciul consumat, dar acest procent depinde de tipul de alimente consumate, de starea de sănătate a consumatorului, de vârsta acestuia şi de alţi factori.

Dacă se realizează un calcul simplu: la 10 grame de pudră de baobab consumată, se susține că aportul de calciu este în medie 30 mg, pe când la un consum de 100 g iaurt, vom avea, în medie, un aport de 120 mg calciu.

E bine să începeți cu 1/4 de linguriță, apoi să creșteți doza progresiv până la 1/2 linguriță sau chiar mai mult. Pentru rezultate optime se recomandă o doză zilnică între 2-4 grame. Puteți adăuga pudra de baobab în limonadă, în apă și ceaiuri, în sucuri  naturale de fructe și smoothie-uri.

La fel și în cazul fierului, la 100 g de pudră de baobab, aportul de fier ar fi 2mg, iar la 100g de ficat de vită aportul de fier este între 8-10 mg.

Un punct în minus îl primește și pentru cantitatea ridicată de zaharuri: între 17-28 mg/ 100 g pudră de baobab.



GUTUIA -zeci de beneficii intr-un singur fruct! 😍

 


GUTUIA, zeci de beneficii intr-un singur fruct !

Gutuiul, unicul membru din genul Cydonia, este un arbore de mărime medie, originar din regiunea Caucazului, în sud-vestul cald al Asiei. Este un arbore fructifer înrudit cu mărul și părul. Este cunoscut din antichitate, fructele sale fiind folosite în gastronomie sau în medicina populară, alături de semințe și frunze.

Efectele pozitive ale gutuilor asupra sanatatii sunt mai putin cunoscute. Aceasta influenteaza in mod pozitiv functia ficatului, sistemul digestiv si ajuta la ameliorarea bolilor aparatului respirator.

Intr-un singur fruct exista un depozit impresionant de vitamine (A, B, C, PP), saruri minerale, carbohidrati si fibre.

Gutuia este un fruct cunoscut de toți susținătorii medicinei naturiste. Utilizarea sa este recomandată în primul rând toamna și iarna, când numărul infecțiilor sezoniere crește. Gutuile sunt fructe bogate în vitamina C și elemente minerale. În sezonul rece întărește eficient sistemul imunitar și sprijină organismul în lupta împotriva gripei și răcelilor.



Gutuia obișnuită este un fruct cultivat ca plantă ornamentală. O găsești în livezi, grădini de casă, parcuri și parcele. Fructele acestei plante se coc toamna – în septembrie și octombrie. Ele pot fi recunoscute prin faptul că sunt galbene, mari și seamănă cu mici pere sau mere ca formă. Fructele de gutui nu sunt consumate crude, pentru că sunt prea tari și prea acre, dar poți pregăti din ele preparate precum: miere, gemuri, compoturi, sucuri, paste, tincturi și vinuri. Merită menționat faptul că pe rafturile magazinului, în afară de gutuia obișnuită, se poate găsi și gutuia japoneză. Fructele sale sunt foarte acre și, în același timp, mai aromate.

Proverbul cu un măr pe zi ţine doctorul departe e perfect valabil şi în cazul gutuilor. Aceste fructe parfumate ale toamnei au calităţi dovedite în lupta cu răcelile, dar şi în bătălia cu cistita, colita sau depresia

Legenda spune că Afrodita a venit în Elada adusă de spuma mării, având un coş plin cu gutui. De acolo tradiţia vechilor greci de a oferi în dar la nuntă gutui, unele dintre cele mai gustoase şi parfumate fructe ale toamnei.

Iată doar câteve dintre motivele pentru care ar fi bine să le consumi mai des:

1. Întăresc sistemul imunitar şi tratează anemia, graţie complexului biochimic bogat, compus din pectine, tanin, vitaminele A, B 1, B2, B 6, C, E PP, fier, calciu, sodiu, potasiu, magneziu şi fosfor.

2. Revigorează şi redau pofta de mâncare. Din acest punct de vedere, consumul unei jumătăţi de fruct proaspăt pe zi, de preferat în asociere cu miere de albine, reprezintă un adjuvant excelent pentru perioada convelescenţei.

 3. Combat afecţiunile hepato-biliare. În acest scop, se spală bine 2-3 gutui (pentru îndepărtarea pufului de pe coajă), se taie mărunt şi se mănâncă în 2-3 doze. Când boala e însoţită de vărsături, se administează piureul de la 2 gutui fierte, curăţate, în prealabil, de coajă şi seminţe.

4. Calmează colita. De data aceasta, seminţele sunt cele care aduc alinarea. Colectează 20 g şi fierbe-le, la foc mic, în 200 ml de apă, până ce lichidul scade la jumătate. După ce se răceşte, decoctul se strecoară printr-un tifon şi se bea în două doze.

 5. Au efect expectorant şi sunt remediu de prim rang în bronşită şi chiar şi în înciputul de tuberculoză. Se fierb 100 g de seminţe de gutuie în 300 ml de apă, până când lichidul scade la jumătate, apoi se strecoară şi se iau, de 3-4 ori pe zi, câte 2 linguri de decoct. De asemenea, în cazul tusei şi al anginei, se dă o gutuie pe răzătoare, se acoperă cu 200 ml de apă fierbinte şi se lasă la infuzat. După o oră, se bea infuzia sau se face gargară cu ea.

 6. Ameliorează cistita. În această situaţie, este indicat sucul de gutuie (50-100 ml/zi), datorită proprietăţilor sale diuretice şi dezinfectante.

 7. Sunt antidepresive. Pentru îmbunătăţirea stării de spirit, se ia după fiecare masă câte o lingură de dulceaţă de gutui. De asemenea, se pun, în dormitor, pe noptieră, 1-2 fructe coapte. Substanţele eterice din gutuie au proprietăţi liniştitoare.

8.Te ajuta sa slabesti -Medicii nutritionisti recomanda si ei gutuile, mai ales in timpul dietelor. Acestea ajuta la slabire, deoarece sunt acide si neutralizeaza grasimile. Astfel, metabolismul se accelereaza, iar arderile sunt mult mai rapide.


Proprietăți de sănătate ale gutuii: fruct pentru gripă și răceală

Gutuia conține taninuri, pectine și uleiuri volatile în cantități mari. În plus, gutuia este o sursă valoroasă de vitamina C, în 100 g există 15 mg. Vitamina C, pe de altă parte, crește imunitatea și ajută la tratamentul infecțiilor sezoniere. Vitaminele din grupa B, cât și elementele minerale precum: calciul, potasiul, fierul, cuprul, magneziul și fosforul sunt, de asemenea, responsabile pentru aceste proprietăți de sănătate ale gutuiiGutuia pentru gripă se consumă cel mai bine sub formă de suc, cu adaos de miere. Băutura este excelentă pentru tuse, răceli și solstiții de toamnă. Datorită proprietăților bactericide și bacteriostatice, fructele de gutui ajută și ele în tratamentul infecțiilor tractului respirator superior.



Proprietăți de sănătate ale gutuii: fruct pentru simptome ale tractului digestiv

Semințele de gutui au și proprietăți medicinale. Se formează din ele o infuzie sau macerat. Infuzia de semințe de gutui ameliorează indigestia, reduce refluxul și arsurile la stomac. De asemenea, este recomandat pentru fermentarea intestinală excesivă, inflamația tractului gastro-intestinal, gastrită și deteriorarea mucoasei gastrice.

Proprietățile de sănătate ale gutuilor sunt stimularea digestiei și susținerea metabolismului. Aceasta înseamnă că poți consuma aceste fructe în timp ce ești pe o dietă de slăbire. Gutuile pot fi găsite în multe diete reducătoare. Chiar și persoanele care iau în mod constant medicamente o pot consuma, deoarece acest fruct întărește ficatul.

Semințele de gutui, care stimulează apetitul, au, de asemenea, un efect pozitiv asupra sănătății. Pentru îmbunătățirea e, merită să consumi o tinctură din semințe sau să o adaugi în ceai.

Cum să faci o tinctură din gutui?

Tinctura de gutui se prepară din 2 kg fructe de gutui coapte, 1 kg zahăr, 0,5 l alcool. Fructele și cojile se freacă pe o răzătoare groasă, se pun într-un borcan și se acoperă cu zahăr, apoi se acoperă cu hârtie de pergament. După o săptămână, în fructe se toarnă o băutură spirtoasă, iar borcanul închis se păstrează timp de o lună. După acest timp, tinctura trebuie strecurată printr-o strecurătoare groasă, în care se toarnă 0,5 litri de vodcă  cu tărie 40% și se pune deoparte timp de 2 luni.



Rețetă pentru un suc de gutui pentru răceală

În timpul răcelilor, merită să consumi sucul de gutui. Îl poți cumpăra în magazin sau îl poți prepara singur, datorită căruia va fi natural și fără conservanți nocivi. Sucul de gutui se prepară dintr-un kilogram de fructe, care sunt tăiate, dar nu sunt decojite. Fructele pregătite sunt aranjate în straturi într-un borcan mare și acoperite cu zahăr. Borcanele cu fructe trebuie închise și așezate deoparte, într-un loc cald timp de aproximativ 5 zile, amestecând conținutul său o dată pe zi. Siropul se toarnă în borcane și se pasteurizează timp de 10 minute. După aceea, sucul este gata pentru consum. Sucul de gutui pentru răceala obișnuită se bea cel mai bine cu miere de albine.



Rețetă pentru dulceața de gutui

Dulceața de gutui este un aditiv popular pentru ceai. Poate fi folosit ca o alternativă la lămâie. Tinctura va adăuga aciditate și îi va deschide culoarea. Prin consumul de ceai cu gem de gutui, acesta va oferi organismului numeroase substanțe nutritive valoroase.

Dulceața de gutui se face din 1,5 kg de fructe, din care se îndepărtează cuiburile de semințe și se taie în bucăți mici. Fructul se pune în apă clocotită și se gătește până la înmuiere, timp de aproximativ 30 de minute, amestecând. Următorul pas este să strecori fructul și să-l pui într-o tigaie, unde vei adăuga aproximativ 4 pahare de zahăr și o linguriță de scorțișoară. Fructele de gutui se prăjesc până când sunt groase și iau o culoare portocaliu închis. Dulceața trebuie consumată din când în când sau pasteurizată în borcane.

Gutuia este considerată unul dintre cele mai vechi fructe din lume. Aceasta a fost cultivată în timpuri străvechi și a fost cunoscută înaintea mărului. Unele surse spun că a fost gutuia (nu un măr) pe care Eva i l-a dat lui Adam în paradis. Fructele de gutui sunt cunoscute mai ales în sudul Europei, dar are și mulți susținători în România. Aspectul, gustul și proprietățile vindecătoare ale gutuilor îl fac să fie utilizat pe scară largă. Folosirea fructelor de gutui este atât medicinală cât și decorativă. Fructele de gutui sunt folosite și de cosmeticieni.

 


 PS. Sa ne bucuram de toate aceste beneficii si sa fim recunoscatori ! 💖😍

Generozitatea -Poveste cu talc

  Generozitatea -Poveste cu talc A fost odat ă un medic foarte priceput ș i dedicat. Datorit ă lui, mii de oameni care erau la un pas de m...