Al patrulea mag !

 

Al patrulea mag!

      Există o poveste tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa.

     Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului.

Legenda bradului

 

 Legenda bradului

Legenda spune ca atunci cand a venit prima toamna pe lume toate pasarile s-au grabit sa plece spre tari mai calde. Una singura mai ramasese: o pasarica mica si zgribulita, pe o creanga de la marginea codrului. Avea, saracuta, o aripa rupta si nu putea sa zboare prea mult. S-a dus sa ceara ajutorul unui copac, caci acesta avand radacini puternice, de buna seama ca nu va pleca nicaieri si va sti cum sa infrunte frigul si crivatul iernii. S-a dus mai intai la stejar, vazandu-l mai falnic:

– Te rog frumos, lasa-ma sa traiesc printre ramurile tale, caci vine iarna si voi muri fara adapost!

– Nu pot, i-a raspuns semet stejarul, nu vreau sa-mi mananci ghindele. Cauta-ti de drum!

S-a dus, biata pasarica, si la un fag, dar nici acesta nu s-a indurat sa o gazduiasca:

– Imi pare rau, i-a zis fagul ingrijorat de vantul ce se intetea. Am deja destule griji si iarna o sa fie grea. Nu pot sa te ajut.

Si tot asa, de la un copac la altul… Biata pasarica nici nu stia incotro sa se mai indrepte, cand, trecand pe langa brad, auzi spre mirarea si bucuria ei:

– Ei, pasarica, nu te mai framanta I Daca vrei ramai la mine. Poti sta pe oricare dintre crengile mele si impreuna vom trece noi si peste iarna ce vine!

Bucuroasa, pasarea isi facu degraba un culcus pe una dintre ramurile bradului.

Si chiar din noaptea aceea vantul rece incepu sa sufle. Palide, una cate una, frunzele pomilor cadeau la pamant. Doar frunzele bradului ramaneau verzi, toti fiind uimiti de asa minune. Si vantul se mira nespus, asa ca s-a dus chiar inaintea Creatorului:

– Doamne, lasa-ma sa scutur si frunzele bradului, asa cum fac cu toti copacii. ..

– Nu, i-a raspuns Dumnezeu vantului. Bradului sa nu-i faci nimic, caci a fost bun cu biata pasarica. De el sa nu te atingi!

 

Si de atunci, toti copacii isi pierd haina lor de frunze si flori, doar bradul isi pastreaza totdeauna frunzele verzi, fie vara, fie iarna.

Spiridusii si cizmarul

 

Spiridusii si cizmarul

A fost o data ca niciodata un cizmar care muncea mult si era cinstit dar care nu reusea sa castige suficient cat sa traiasca bine; si cand tot ce avea se dusese, reusise sa isi pastreze o bucata de piele ca sa faca o singura pereche de pantofi.

Inainte sa se duca la culcare, a taiat aceasta bucata de piele si a pregatit-o pentru a doua zi ca sa faca din ea dimineata o pereche de pantofi. Constiinta ii era curata si inima usoara, in ciuda problemelor pe care le avea, asa ca s-a dus la culcare linistit, lasand toate grijile lui in seama lui Dumnezeu. In curand a adormit.

A doua zi dimineata, dupa ce si-a spus rugaciunile, s-a dus sa se apuce de munca.

Nu mica i-a fost mirarea cand, spre uluirea lui, pe masa de lucru statea perechea de pantofi deja facuta! Bunul om nu stia ce sa spuna sau sa creada despre o asemenea intamplare ciudata. S-a uitat cu atentie la cum s-au facut pantofii. Nu era nici macar o singura greseala, totul era perfect. Aratau ca o opera de arta!

In aceeasi zi a venit un client iar pantofii i s-au potrivit asa de bine incat a platit un pret mult mai mare pentru el. Bunul cizmar a cumparat cu banii aceia piele pentru inca doua perechi de pantofi. Seara a taiat pielea si s-a culcat devreme ca sa se trezeasca devreme a doua zi si sa se apuce de treaba. Dar a doua zi treaba lui fusese facuta. Pe masa de lucru erau doua perechi perfecte de pantofi. Au sosit in curand cumparatorii care i-au platit multi bani pe acesti pantofi minunati iar cizmarul a cumparat piele pentru inca patru perechi de pantofi.

A doua zi in zori din nou a gasit pantofii deja facuti si asezati pe masa de lucru, spre bucuria cizmarului.

Intr-o seara, in preajma Craciunului, in timp ce el si sotia lui stateau de vorba in dreptul focului din soba, el i-a spus: “As vrea sa raman treaz si sa ma uit la noapte, poate asa voi vedea cine vine sa ma ajute si face munca in locul meu”. Sotiei lui i-a placut aceasta idee. Au lasat o lumina de veghe sa arda si s-au ascuns amandoi intr-un colt de camera, in spatele unei perdele, ca sa vada ce se intampla.

De indata ce s-a facut miezul noptii, au venit in incapere doi mici spiridusi. S-au asezat la masa de lucru a cizmarului, au luat toata pielea deja taiata de acesta si au inceput sa munceasca cu degetele lor cu o viteza uluitoare ca cizmarul se minuna si nu isi putea lua ochii de la ei. Si au muncit pana cand au terminat totul iar pantofii facuti de ei au fost asezati pe masa de lucru.

Acest lucru se intampla aproape de rasaritul soarelui, cand ei au luat-o la fuga cu viteza fulgerului.

A doua zi, sotia cizmarului a spus: “Acesti spiridusi ne-au imbogatit iar noi le suntem recunoscatori si vreau sa le dam si noi ceva in schimb. Mi-a parut rau cand i-am vazut plecand asa de repede si am vazut ca nu au deloc hainute calduroase. Eu le voi face cate o camasa, vesta si haina, dar si o pereche de pantaloni iar tu le vei face fiecaruia cate o pereche de pantofi”.

Acest gand l-a bucurat foarte mult pe bunul cizmar. Intr-o seara, dupa ce totul fusese facut, ei au asezat pe masa de lucru hainele si pantofii pentru spiridusi in locul bucatilor de piele pentru pantofi, asa cum procedau mereu, ca sa vada ce vor face spiridusii.

La miezul noptii spiridusii au venit, cantand si dansand prin camera si s-au dus sa se aseze la munca ca de obicei. Dar cand au vazut hainele si pantofii pentru ei au izbucnit in rasete de bucurie si pareau foarte entuziasmati.

S-au imbracat, s-au admirat unul pe celalalt, au dansat si au cantat fericiti prin camera pana au iesit afara si s-au facut nevazuti in noapte.

Bunul cizmar si sotia lui nu i-au mai vazut de atunci niciodata; dar totul a mers foarte bine pentru ei de atunci in continuare, pentru tot restul vietii lor.

 

Poveste de craciun, de fratii Grimm

O poveste de Craciun: Ajutorul de Craciun 🎅

 

O poveste de Craciun: Ajutorul de Craciun 

    Iepurasul nu a avut alta treaba decat sa ii dea ursuletului drept cadou o carte colorata. In aceasta carte, pe fiecare pagina se aflau poze care mai de care mai minunate! Pe o pagina, piticii incarcau sania lui Mos Craciun, pe alta ingerasii zburau pe langa ferestrele luminate ale oamenilor, iar apoi, pe o pagina intreaga – doar Mos Craciun cu sania lui…. Si copii, copii, copii… Cat de mult isi dorea sa mearga sa se joace si el cu copiii, sa fie cu ei in acea zi de sarbatoare…

Dar cum? Cine va da voie unui urs sa intre in casa? Cine?

    In acel moment, in camera intra ursoaica. Isi scutura cojocul de fulgii de nea si spuse:

– Vai ce iarna! Ce zapada! E timpul pentru un somn lung.

– O, mama, hai sa asteptam macar Craciunul!

– Craciunul este numai pentru oameni! Hai intra in pat!

Ursuletul se acoperi cu plapuma, dar somnul nu voia sa vina. In fata ochilor vedea doar pozele din carte.

– Daca as fi fost un ingeras, ca sa pot zbura la copii… Dar pentru un grasun asa ca mine, mi-ar trebui niste aripi uriase!

Doua lacrimi aparura in ochii lui si alunecara pe obraz.

– Nu esti gras, dar esti plangacios! se auzi un glas.

– Cine esti tu? Nu pot sa te vad in intuneric…

– Nici la lumina nu m-ai putea vedea, pentru ca eu sunt Spiridusul padurii. Nu plange! Nimic nu este imposibil, daca iti doresti cu adevarat! Trebuie doar sa fii curajos si puternic!

– Eu sunt si curajos si puternic! ii raspunse repede ursuletul.

– Atunci am sa te duc intr-un loc nemaiintalnit!

Iar Spiridusul ii sopti ceva la ureche.

– Iti place?

– Este nemaipomenit! Doar un singur lucru ma nelinisteste. Daca mama se trezeste, se va speria tare.

    Insa ursuletul se imbraca, isi saruta mama care dormea adanc si iesi afara.            Padurea inzapezita arata extraordinar. La inceput, amandoi mergeau printre copaci, dar deodata ursuletului i se paru ca zboara.

– Intr-adevar zburam, ii explica spiridusul padurii. Aproape am ajuns… Aterizam pe pamant… Iar acum, trebuie sa te imbrac la fel ca un piticel. Iti trebuie paltonas, o caciulita cu clopotel si o barba alba… Iata!

 

    Ursuletul se privi si nu-i venea sa creada ca tot ceea ce ii spusese spiridusul padurii chiar se indeplinise.

– Esti gata! Pitic si jumatate! Ascunde-te in aceasta sanie, printre cadouri si nimeni nu te va vedea!

    Ursuletul aproape ca nu-l auzi. Se afla in sania plina cu cadouri si nici nu mai clipea de uimire. Mos Craciun, in carne si oase, se afla langa sanie!

In jur, piticii lui umblau de colo colo.

– Acesta este ultimul pachet, Mosule! Vrei sa vina cineva cu tine?

– Nu, nu! Ati lucrat destul! Sunteti deja obositi. O sa ma descurc singur! Ramaneti cu bine!

– Drum bun, Mosule! ii urara piticii.

– Drum bun si tie, Ursuletule! sopti spiridusul.

    Sania porni ca o sageata.

“O, Doamne! Oare visez?!” gandi ursuletul si se ciupi de nas, insa asa de puternic incat scoase un tipat.

    Printre cadouri, un pitic ascuns il atinse pe umeri si ii sopti.

– Liniste, nu ne da de gol ca suntem aici!

– Deci totusi cineva a mai venit cu mine! spuse Mos Craciun fara sa se intoarca.     Ce pitici buni sunteti. E bine cand am pe cineva care sa ma ajute!

Ursuletul nu indrazni sa scoata o vorba. Ce fel de ajutor era el? Era un urs obisnuit. Curand sania se opri in fata unei case luminate si Mos Craciun cobori.

– Sa vedem ce cadouri vom lasa aici. Oho, ce multe sunt! Avem ceva de munca…

– Eu pot sa car multe! spuse ursuletul cu mainile intinse.

– Iti ajung atatea, spuse Mos Craciun. O sa le scapi pe jos!

Ursuletul pasi spre casa cu ferestre luminate. De acolo se auzea un cantecel pentru copii.

Mos Craciun soseste de departe…

Clopoteii se aud lin in noapte…

Toti copilasii in jurul bradului pasesc,

Asteapta papusi, dulciuri si ursuleti.

 

Ursuletul tocmai intra, cand auzi ultimul cuvant.

– Doamne! Deja stiu ca sosesc! spuse el speriat si, impiedicandu-se, cazu pe podea iar cadourile se imprastiara pe jos. Deodata se auzira niste pasi care se apropiau de el si cineva il ajuta sa se ridice.

– Eu… se fastaci ursuletul, plecand capul de rusine… Iata ce am facut… Voiam doar sa….

– Nu-i nimic! Oricui i se poate intampla. Bun venit, draga piticule, il mangaie cu blandete o labuta.

Ursuletul amuti! Asta nu era o manuta de copil, ci o laba de urs. Fara sa se gandeasca, ursuletul o apuca si spuse:

– Salutare, frate necunoscut! Cum ai ajuns aici?

– Eu sunt Alex, ii raspunse “ursul” si isi dadu jos masca de pe fata. Dupa cum vezi, nu sunt un urs adevarat.

– Iar eu sunt adevarat! spuse ursuletul care isi dadu jos gluga si barba falsa.

Copiii au scos un tipat de uimire! In fata lor statea un urs adevarat, dar era asa de nostim in costumul acela de pitic incat incaperea incepu sa rasune de rasul lor.

– Ce nu se poate intampla de Craciun! se auzi ca din senin vocea altui pitic si il trase pe ursulet de mana. Liniste! Eu sunt piticul din sanie, Neindemanaticul! Stai linistit, se pare ca te plac!

Cu cat ursuletul se linistea mai mult, cu atat mai tare se nelinistea Mos Craciun afara…

“Sunt sigur ca acela a fost Neindemanaticul! Ce-o fi facut? Trebuie sa intru!”.

Si dupa ce lua si restul de cadouri, porni cu pasi lenti inspre cladire.

– Craciun fericit, copii! le ura el.

 

    Neindemanaticul il cunoscu dupa voce si striga:

– Copii, intampinati-l pe Mos Craciun! Iata-l!

    Se indrepta in graba spre el si, fara sa vrea, il calca pe picior.

– Bine ai venit, Mos Craciun! strigara cu bucurie copiii.

    Apoi venira unul dupa altul, isi luara cadoul si ii multumira Mosului. La urma, sosi si randul ursuletului sa se infatiseze Mosului, insa nu pentru a capata un cadou ci pentru a-i cere iertare.

– Iarta-ma, Mosule! Eu le-am…scapat fara sa vreau…

– Ca sa vezi ce surpriza! zambi bunul batran.

– Si tu sarbatoresti impreuna cu copiii? Ce cadou vrei sa primesti?

    Neindemanaticul ii dadu in graba un pachet:

– Iata, Mosule! O punga plina cu prajiturele cu miere, fructe uscate si aceasta caciulita cu clopotel.

– Minunat! Te descurci din ce in ce mai bine, Neindemanaticule! Ei, Ursuletule, sper sa iti placa aceste cadouri…

– Iti multumesc, Mos Craciun! Imi plac, dar nu prea le merit… Vreau sa spun…

In fata lui insa ceva stralucea. Acestea erau stelute… stelutele Spiridusului padurii.

– Este deja timpul, Ursuletule! il indemna acesta in soapta.

Ursuletul simti din nou ca zboara. Spiridusul padurii il lasa exact langa patul lui.

– Iti multumesc, ii spuse Ursuletul. Nu voi uita niciodata aceasta noapte! Ia o prajitura cu miere! Sau preferi fructe uscate? Poftim!

– Daca esti de acord, le voi pune sub perna iepurasilor, a veveritelor si a aricilor! spuse spiridusul si disparu.

    Iar ursuletul puse caciulita cu clopotel langa perna si se baga in pat, alaturi de mama lui.

– Craciun fericit, mama! La primavara, o sa-ti cer iertare!