vineri, 18 decembrie 2020

LEGI ale UNIVERSULUI – pentru a ne descoperi spiritual

 


LEGI ale UNIVERSULUI – pentru a ne descoperi spiritual

 

Legea potenţialităţii pure (Legea unităţii)

“În stare esenţială, noi suntem conştiinţa pură. Conştiinţa pură este esenţa noastră spirituală.”

Universul nu îţi refuză nimic. Totul este posibil. Totul devine posibil în momentul în care ştii ce-i ceri, în momentul în care ştii ce-ţi ceri. Poţi fi liber, împlinit. Acţiunile tale pot deveni manifestări a ceea ce îţi doreşti.
În momentul în care ajungi să te cunoşti cu adevărat, în momentul în care afli cine eşti cu adevărat, ce îţi doreşti şi care sunt dorinţele tale, vei reuşi să te conectezi la acea forţă care guvernează universul.

În momentul în care înţelegi că eul tău este creator şi că deţine potenţialitatea, vei reuşi să atingi ceea ce îți doreşti. Interiorul îţi relevă ce trebuie să faci în exterior. În momentul în care înveţi să îţi adresezi întrebările potrivite, vei primi şi răspunsurile potrivite. Nu ar trebui să te miri. Cele mai eficiente soluţii, idei şi rezolvări sunt cele din interior. În momentul în care ajungi să te descoperi pe tine, te vei conecta la univers şi la resursele universului. Atunci mintea trebuie să fie deschisă pentru a primi ceea ce universul are şi poate să îi ofere. Putem aplica această lege, prin rugăciune, prin meditaţie, prin conectarea la natură, prin introspecţie. Evită să judeci şi foloseşte-te de tăcere. Cunoaşterea de sine poate începe cu privitul unui copac în floare…

 

Legea dăruirii (Legea consacrării)

“Corpul nostru se află într-un schimb constant cu corpul universului; mintea noastră interacţionează dinamic cu mintea cosmosului; energia noastră este o expresie a energiei cosmice.”

Universul funcţionează prin intermediul interacţiunilor dinamiceIntenţia este cea care produce creştere şi favorizează schimburile dinamice. Dăruirea sinceră generează primire sinceră. Dăruirea voluntară atrage energia pozitivă. Lucrurile curg către tine ca un rezultat al acestui schimb. Indiferent de formă, ceea ce este cu adevărat valoros în univers şi merită să fie dăruit şi primit se multiplică. Pentru a primi, trebuie să dăruieşti la rândul tău.

În momentul în care eşti dispus să dăruieşti ceea ce doreşti să primeşti, în mod firesc vei primi. Atunci cand dăruieşti mai mult decât primeşti, dinamica universului va acţiona în beneficiul tău şi te va recompensa într-un mod fabulos.
Dacă primeşti ceva valoros, dăruieşte la rândul tău ceva valoros. Dacă vrei să ai parte de afecţiune, împarte afecţiune la rândul tău. Darul dat sau primit poate să însemne un zâmbet, o floare, un compliment în care crezi sincer, un gând pozitiv… Este un început pentru a pune în aplicare legea dăruirii…

 

Legea karmei (Legea cauzei şi efectului)



“Indiferent dacă suntem de acord sau nu, tot ceea ce ni se întâmplă în acest moment este rezultatul unei alegeri făcute în trecut. “

Ceea ce semeni este ceea ce culegi. Orice acţiune produce o reacţie, orice acţiune are anumite consecinţe.Dacă faci bine, binele se va revărsa la un moment dat în viaţa ta. Dacă faci rău, mai devreme sau mai târziu, răul se va întoarce asupra ta. Fiecare acţiune produce reverberaţii.Viitorul tău este construit de acţiunile pe care le faci în prezent. Chiar în acest moment, viitorul tău se conturează prin ceea ce faci.

Dacă vrei un viitor mai bun, pentru a crea viaţa pe care ţi-o doreşti, începe chiar din acest moment să acţionezi. Acţionează POZITIV. Dacă vrei ca acţiunile tale să aibă rezultatul scontat, nu opta pentru acţiuni care îi lezează şi rănesc pe ceilalţi. Alege acţiuni care aduc fericire şi succes celor din jur. Ai întotdeauna de partea ta alegerile. Acceptă responsabilitatea alegerilor şi a acţiunilor tale. Alegerile conştiente pot deschide drumuri nebănuite…

 

Legea minimului efort (Legea non-rezistenţei)

“Iarba nu se străduieşte să crească, ea creşte pur şi simplu. Peştii nu învaţă să înoate, înoată pur şi simplu. Florile nu fac eforturi ca să înflorească; înfloresc pur şi simplu. Aceasta este natura lor inerentă. Natura merge întotdeauna în sensul efortului minim.”

În univers nu guvernează întotdeauna acelaşi legi ca şi în societate. Societatea ne învaţă că trebuie să muncim din greu pentru ceea ce vrem, să ne zbatem, să luptăm cu toate forţele noastre. Universul ne arată că decizia potrivită este cea luată firesc, fără eforturi, fără lupte interioare, în consonanţă cu interiorul tău, cu natura exterioară şi cu tot ceea ce se află în jurul tău, ascultându-ţi intuiţia. Nu trebuie să te lupţi crâncen cu viaţa. Nu i te opune. Lasă-te dus de ea. Cu cât te lupţi mai mult, cu atât mai mult vei da greş. Este suficient să rămâi conectat la tine însuţi şi la acţiunile tale, iar ceea ce îţi doreşti se va realiza fără efort.

Ca să aplici în viaţa de zi cu zi Legea Minimului Efort:

–Învaţă să accepţi!
– Învaţă 
să îţi asumi responsabilitatea pentru ceea ce ţi se întâmplă !

În momentul în care eşti sigur că un anumit lucru este cel mai potrivit pentru tine şi îl simţi ca atare, mai mult ca sigur că acel lucru este cel mai potrivit pentru tine. Vei realiza acel lucru fără strădanii şi sacrificii.
Realizarea lui nu ţi se va mai părea o corvoadă. Va avea loc firesc, natural, în armonie şi iubire…

“Energia şi informaţia există pretutindeni în natură. De fapt, la nivelul câmpului cuantic nu există nimic altceva decât energie şi informaţie. Iar acest câmp cuantic este influenţat de intenţie şi de dorinţă.”

Dorinţele se pot concretiza atâta timp cât crezi în potenţialitatea lor. Dorinţele devin cu adevărat puternice în momentul în care în spatele lor se află intenţii puternice. În funcţie de intenţia îndreptată asupra unui obiect care se află în atenţia noastră, se vor contura şi premisele temporale ale realizării dorinţei noastre. Dacă înveţi să valorifici puterea intenţiei, poţi crea orice din ceea ce îţi doreşti.

Tu ocupă-te de ceea ce este cu adevărat important, iar universul se va ocupa de detalii. Trasează-ţi clar dorinţele. Lansează-le în câmpul potenţialităţii pure. Fii convins că vor da rezultate concrete. Fii convins că universul va găsi o metodă (chiar dacă nu este metoda pe care ţi-ai dori-o) de a-ţi îndeplini acea dorinţă. Dacă acţionezi astfel încât intenţia să devină posibilitate, universul începe deja să lucreze pentru tine.

 

Legea detaşării

 “În momentul în care renunţăm la ataşamentul faţă de rezultate, combinând intenţia focalizată cu detaşarea de fructele ei, vom obţine cu siguranţă ceea ce ne dorim”.

Detaşarea nu înseamnă a te baza pe şansă pură sau a rătăci în viaţă fără obiective sau ţeluri anume. Detaşarea nu înseamnă lipsa de implicare. Nu înseamnă a renunţa să-ţi mai doreşti. Detaşarea înseamnă să renunţi la a fi ataşat de ceea ce îţi doreşti. Detaşarea înseamnă să exişti fără zbatere, trăind în pace cu tine şi cu ceilalţi, în convingerea că cineva se îngrijeşte de binele tău şi se asigură că, mai devreme sau mai târziu, vei avea acel ceva.

Detaşarea creează premisele evoluţiei. Poţi acţiona şi lucra mai eficient atunci când eşti detaşat. Nu trebuie să te îngrijoreze ceea ce ţi se întâmplă sau ţi se va întâmpla. Nu întotdeauna poţi controla ceea ce ţi se întâmplă. Trăieşte, dezvoltă-te şi ceea ce este menit să se întâmple se va întâmpla. Dacă vrei să obţii ceva, renunţă să mai fii ataşat faţă de acel ceva. Ai încredere că vei obţine cel mai bun rezultat. Fii convins că ai sau că vei avea ceea ce îţi doreşti. Această lege a detaşării ne învaţă să avem încredere în univers, în puterea legilor sale, în capacitatea sa de a ne arăta drumul în viaţă.


Legea dharmei (Legea menirii în viaţă)

“Orice om are un talent unic şi o manieră unică de a-l exprima. Există ceva ce putem face mai bine decât oricine altcineva din întreaga lume.”

Toate lucrurile au un scop. Totul în viaţa are o menire. Existenţa fiecăruia dintre noi este legată de un scop anume. Menirea noastră ca fiinţe umane este pur spirituală. Trupul este doar o manifestare fizică a spiritului. Ne aflăm pe acest pământ pentru a ne descoperi spiritual, pentru a ne identifica identitatea lăuntrică. Fiecare dintre noi are datoria de a dărui puţin din el celorlalţi.

Fiecare dintre noi are un dar unic de dăruit celorlalţi, un talent pe care trebuie să-l împărtăşească, un lucru pe care îl realizează mai bine decât oricine altcineva. Nu putem fi împliniţi cu ceea ce suntem decât în momentul în care ne manifestăm talentul, dăruindu-l astfel şi celorlalţi. Nu putem fi în armonie şi fericiţi cu ceea ce suntem decât în momentul în care putem dărui din ceea ce ne-a fost dăruit în mod special.

 

Deepak Chopra





joi, 17 decembrie 2020

Povestea unui taximetrist

 


Povestea unui taximetrist


    Am ajuns la adresă şi am claxonat o dată ca să-mi anunţ sosirea în faţa casei. După o aşteptare de câteva minute am claxonat din nou. Fiind ultima mea comandă din tură, voiam să ajung acasă. M-am gândit să plec de la comandă din moment ce nimeni nu mă ocupa. Dar fără un motiv anume, am parcat maşina şi am sunat la uşa casei. Dinăuntru s-a auzit o voce firavă: „Numai un minut.

Era o persoană în vârstă ce trăgea ceva după ea.

După o aşteptare destul de lungă, uşa s-a deschis. Era o femeie mică de înăltime, probabil de vreo 90 de ani. Era îmbrăcată precum o doamnă din anii 1940.

După sine trăgea o valiză mică, invelită într-un nailon. Apartamentul ei arăta ca şi cum nimeni nu mai locuia acolo de ceva ani! Mobilierul din casă era şi el acoperit cu nailon.

„Eşti drăguţ să-mi duci valiza la maşină?”

Am luat valiza în urma mea iar ea m-a luat de braţ. Am ajutat-o să meargă până la maşină.

Mi-a multumit pentru ajutorul pe care i l-am oferit şi i-am răspuns că „Încerc să-mi tratez clienţii aşa cum as vrea să fie tratată mama mea când o să fie în vârstă.”

„Eşti un băiat bun.”, mi-a răspuns ea.

Şi a conţinuat cu o: „Ai putea să conduci prin centrul oraşului?”

„Dar ştiţi că nu este cea mai rapidă cale de a ajunge la adresă…”, i-am răspuns repede.

„Nu mă deranjează, nu mă grăbesc. Sunt în drum spre azilul de bătrâni. Nu mai am familie… iar doctorul spune că nu mai am foarte mult de trăit.”

Atunci m-am întins până la aparatul de taxat şi l-am oprit fără ca ea să mă vadă.

„Pe ce rută doriţi să mergem?”, am întrebat.

Şi pentru următoarele două ore am condus prin oraş. Mi-a arătat clădirea unde lucrase ca operator de lift, apoi casa unde a locuit cu soţul ei, un magazin de mobilă ce pe vremuri fusese o sală de bal…

Uneori mă ruga să opresc în faţa unei anumite clădiri şi stăteam acolo pentru o vreme, în linişte.

Când pe cer s-a văzut prima rază de soare ea a spus: „Eu am obosit, hai să mergem.”

Am condus în tăcere spre adresa pe care mi-a dat-o. Era un cămin mic. Doi oameni o aşteptau la intrare. Am deschis portbagajul şi i-am dus valiza până la uşa căminului.

Ea a fost aşezată într-un scaun cu rotile.

„Cât îţi datorez?”, m-a întrebat.

„Nimic.”, i-am răspuns.

„Trebuie să mănânci şi tu o pâine!”, mi-a răspuns.

„Vor fi alţi clienţi…”

Fără să mă gândesc prea mult m-am aplcat şi am luat-o în braţe. Ea m-a strâns tare.

„Ai oferit unei femei în vârstă o bucurie. Mulţumesc.”

I-am strâns mâna o ultimă dată şi am întrat în maşină. În spate s-a auzit uşa căminului închizându-se. Era sunetul unui final de viaţă.

În acea dimineaţă n-am mai luat niciun client. Am condus fără ţintă, pierdut în gânduri. În restul zilei nici n-am putut vorbi. Cum ar fi fost să plec atunci când nu a coborât din casă după primul claxon? Cum ar fi fost să fi dat de un taximetrist nervos sau nesimţit?

La o analiză rapidă mi-am dat seama că n-am făcut ceva mai important în viaţa mea până acum.

Suntem învăţaţi sa credem că vieţile noastre se învârt în jurul unor momente măreţe…

… Când de fapt cele mai importante momente din vieţile noastre sunt cele ce ne iau prin surprindere şi pot însemna mai nimic pentru cei din jurul nostru.





Povestea vânzătorului de hotdogi

 


Povestea vânzătorului de hotdogi

    Un bărbat care locuia pe marginea unui drum vindea hotdogi foarte buni. A pus semne pe marginea autostrăzii şi şi-a făcut reclamă în ziar spunând cât de buni erau.

    Stătea pe marginea drumului şi striga: „Cumpăraţi un hotdog bun?” Iar oamenii se opreau şi cumpărau. Având succes, a crescut comenzile de carne şi de chifle şi a cumpărat chiar şi un stand mai mare pentru a se ocupa de afacerea lui în dezvoltare.


    În cele din urmă, l-a luat ca ajutor pe fiul lui care venise de la facultate. însă apoi s-a întâmplat ceva: fiul i-a zis: „Tată, n-au auzit la radio şi n-ai văzut la televizor? Trecem printr-o criză economică gravă şi situaţia internaţională este groaznică. Iar cea internă este şi mai rea!”

    Auzind acestea, tatăl s-a gândit: „Ei, fiul meu a făcut facultatea şi ar trebui să ştie mai bine.”, aşa că tatăl şi-a redus comenzile de carne şi chifle, a dat jos semnele de pe stradă, a anulat reclamele din ziare şi nu s-a mai deranjat să stea pe marginea autostrăzii pentru a vinde hotdogi la fel de multe ore în fiecare zi. Vânzările s-au prăbuşit aproape peste noapte.

„Ai avut dreptate, fiule!”, i-a zis tatăl băiatului. „Cu siguranţă suntem în mijlocul unei crize economice foarte grave!”

    Uneori e bine să asculţi doar de instinctul tău. Chiar şi cei care au o facultate, sau cei ce pot părea mai inteligenţi, nu sunt neapărat cei care au şi dreptate…


duminică, 6 decembrie 2020

PILDA SERII ! Minunea savarsita de Sfantul Nicolae !!

 


PILDA SERII !

    Vom istorisi o minune a Sfântului Nicolae care s-a petrecut în preajma Bisericii inchinata sfantului, din Şcheii Brasovului,care este de mai bine de 500 de ani, un loc de căpătâi si binecuvantare, pentru românii ortodocşi din Braşov.


    Intr-o iarnă,in jurul anului 1900, un bărbat tânăr, după ce băuse îndestul la crâşmă, s-a hotărât să o ia spre casă, deoarece trecuse de miezul nopţii. El locuia la capătul unei grădini, în apropierea pădurii, iar lupii iarna îşi făceau simţită prezenţa până lângă casele mărginaşe. Dar pentru a nu lungi drumul, a luat-o pe o scurtătură care trecea prin dosul grădinilor. Cărăruia se învecina cu pădurea de brad. In drumul său, a ajuns lângă troiţa ce-i era închinată Sfântului Nicolae. Cu toate că era beat, şi-a scos căciula din cap şi s-a închinat Sfântului. Candela ardea tot timpul la această troiţă, femeile evlavioase purtând de grijă ca ea să nu se stingă.


    In drumul lui spre casă, a trecut mai departe şi a ajuns la un podeţ. Nu mai avea mult până acasă, doar câţiva paşi. Deodată, în faţa lui a apărut o hidoşenie întunecată care i-a tăiat calea Era diavolul.


    Bărbatul a înţepenit. Incerca să-şi ridice mâna spre a-şi face cruce, când deodată întunecatul a început să grăiască:
- Degeaba încerci! Mi te-ai închinat mie, când ai ridicat paharul, zicând: „Noroc!". Limba ţi-ai înţepenit-o în înjurături şi vorbe urâte. Am venit să te iau pentru că prea mult nu mai ai. Mi te-ai dăruit mie de atâtea ori. Ei bine, află că am venit!
Omul era tânăr şi era plin de putere, dar parcă toată vlaga se scursese din el şi înţepenise când a văzut hidoşenia. Beţia i-a sărit cu totul când l-a auzit vorbind.

     Diavolul se apropia de el şi omul îi simţea duhoarea înecăcioasă. Era cuprins de groază şi parcă şi mintea îi îngheţase. Deodată, ca o şoptire din adâncul sufletului îşi aminti de candela Sfântului Nicolae şi rosti în gând:
- Sfinte Nicolae, ajută-mă!


    Deznădejdea care îl cuprinsese şi groaza în care era îl făceau să tremure. Dar nu tremura de frig, ci din pricină că nu era pregătit de moarte, iar ea era atât de aproape de el.


    Deodată însă, s-a făcut lumină mare. De la troiţă venea spre el Sfântul Nicolae, îmbrăcat în haine arhiereşti şi cu mitră pe cap. In acea clipă diavolul a început să scâncească, iar apoi să urle atât de fioros, încât toţi câinii de pe la case au început să latre foarte aprig. Auzind larma aceasta, vecinii de pe lângă podeţ au aprins lămpile şi au ieşit cu luminile afară. Socoteau că o haită de lupi atacase vreun om. Jos, pe zăpadă, l-au găsit pe beţiv. Privindu-l cu luare-aminte, aproape că nu-l mai recunoscură.


    Bărbatul acesta tânăr albise, însă nu din pricina zăpezii. Părul lui era cu totul alb. Faţa lui era liniştită şi luminoasă.
    Abia răsuflând, omul s-a ridicat încet şi, cu greu vorbind, i-a chemat pe cei adunaţi la troiţa Sfântului Nicolae. Aici, stând în genunchi a mărturisit tot ceea ce i se întâmplase.
    Mai apoi au aflat toţi cei din Şchei de minunea petrecută şi cum omul cel păţit fusese izbăvit de întâlnirea cu diavolul prin venirea Sfântului Nicolae.
    După această întâmplare, tânărul bărbat s-a lăsat de băutură, iar în sărbători şi duminici era nelipsit de la sfintele slujbe. în acea vreme, dacă veneai la biserică la Sfânta Liturghie, în faţa icoanei Sfântului Nicolae puteai vedea un bărbat tânăr cu părul albit. Când venea la biserică, stătea şi se ruga numai în faţa icoanei Sfântului.


    Odată, cineva l-a întrebat de ce stă numai în faţa icoanei Sfântului Nicolae. El i-a răspuns:
- De dor!
    Când, atunci noaptea, Sfântul Nicolae l-a izbăvit de diavol, i-a arătat atâta dragoste şi mângâiere, încât inima acelui tânăr s-a îndulcit de slava dumnezeiască. Abia aştepta să se întâlnească din nou, faţă către faţă, cu izbăvitorul său. Incepea să fie pregătit pentru trecerea în cealaltă viaţă.

 


Viata si minunile Sfantului Nicolae, Editura Sophia.


sâmbătă, 5 decembrie 2020

O POVESTE DE VIAȚĂ!!!







 O POVESTE DE VIAȚĂ!!!


Doi bătrâni au trăit împreună mai bine de 50 de ani. Ei nu au avut niciodată secrete unul față de celălalt, dar era un singur lucru pe care femeia i l-a cerut soțului ei: să nu deschidă niciodată cutia veche de pantofi, pe care ea o ținea în dulapul ei.

Soțul nici nu o întreba despre conținutul cutiei misterioase… Dar într-o zi, când soția sa s-a îmbolnăvit și a căzut la pat, ea a decis să-i descopere vechiul secret și l-a rugat să-i aducă cutia la spital.

Bărbatul a mers acasă, a luat cutia și a deschis-o. În interiorul ei se aflau două păpuși croșetate și o grămadă de bani: 95.000 de dolari!

“Dar… de ce? Cum?!” – a întrebat mirat bărbatul.

Soția a hotărât să-i mărturisească adevărul. “Înainte să ne căsătorim, bunica mea mi-a descoperit secretul unei căsnicii fericite fără certuri. M-a sfătuit că dacă voi fi foarte supărată pe tine, să tac din gură și să mă apuc să croșetez o păpușă. Acest lucru mă va ajuta să mă calmez.”

Bătrânul a fost mișcat până la lacrimi. În cutie erau doar două păpuși croșetate… Reiese că soția sa s-a supărat pe el doar de două ori în toți acești ani de căsnicie. El și-a îmbrățișat soția și a sărutat-o.

“Dar de unde sunt toți acești bani?” – a întrebat-o bărbatul uimit.

“Aaaa… tu la asta te referi?” – a spus ea zâmbind. “Banii i-am câștigat din vânzarea păpușilor!” 


sursa : Internet

duminică, 29 noiembrie 2020

🐈🐈🐈🐈𝐏𝐈𝐒𝐈𝐂𝐈𝐋𝐄, 𝐌𝐈𝐒𝐈𝐔𝐍𝐄𝐀 𝐒𝐈 𝐑𝐄𝐆𝐀𝐓𝐔𝐋 𝐎𝐑𝐈𝐎𝐍

 



 🐈🐈🐈🐈𝐏𝐈𝐒𝐈𝐂𝐈𝐋𝐄, 𝐌𝐈𝐒𝐈𝐔𝐍𝐄𝐀 𝐒𝐈 𝐑𝐄𝐆𝐀𝐓𝐔𝐋 𝐎𝐑𝐈𝐎𝐍

🐈🐈🐈𝐒𝐮𝐧𝐭 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐮 𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭 𝐩𝐞 𝐏𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐭 𝐚𝐭𝐚̂𝐭 𝐝𝐞 𝐞𝐯𝐨𝐥𝐮𝐚𝐭𝐞 𝐢̂𝐧𝐜𝐚̂𝐭 𝐧𝐮 𝐚𝐮 𝐚𝐯𝐮𝐭 𝐝𝐞 𝐢̂𝐧𝐯𝐚̆𝐭̦𝐚𝐭 𝐧𝐢𝐦𝐢𝐜 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢 𝐬̦𝐢, 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐮𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞, 𝐧𝐮 𝐚𝐮 𝐚𝐯𝐮𝐭 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐧𝐨𝐢, 𝐝𝐚𝐫 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐚𝐢𝐜𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚 𝐧𝐞 𝐬𝐞𝐫𝐯𝐢, 𝐚 𝐧𝐞 𝐦𝐨𝐧𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢𝐳𝐚 𝐞𝐯𝐨𝐥𝐮𝐭𝐢𝐚. 𝐀𝐮 𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐎𝐫𝐢𝐨𝐧, 𝐦𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐞𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐬𝐩𝐢𝐫𝐢𝐭𝐮𝐚𝐥𝐚̆, 𝐦𝐨𝐭𝐢𝐯 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐯𝐢𝐛𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐥𝐨𝐫 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐢𝐧 𝐚 𝟓-𝐚 𝐝𝐢𝐦𝐞𝐧𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐬̦𝐢 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐚 𝐥𝐨𝐫 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐚𝐭𝐚̂𝐭 𝐝𝐞 𝐩𝐮𝐫𝐚̆. Sunt chiar, foarte independente și au particularitatea de a păstra casele și energia planetei în înaltă frecvență de lumina.Pisicile ne monitorizează evoluția. În timpul conviețuirii cu noi, ele transmit informații la dimensiunile superioare, servind ca radare și emițătoare. În plus, ca transformatoare de energie ajută la vindecare, jucând un rol similar cu cristalele.Au o legătură cu lumea magică, invizibilă. Pisica poate fi adesea în locuri cu flux redus de energie pentru a activa această zonă. De multe ori pisica sta privind fix .. ea vede cu siguranță lucruri pe care noi nu le vedem, de la insecte microscopice la ființe din alte dimensiuni.

𝐃𝐞 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐞 𝐨𝐫𝐢 𝐩𝐢𝐬𝐢𝐜𝐚 𝐦𝐞𝐫𝐠𝐞 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐮𝐧 𝐥𝐨𝐜 𝐢𝐳𝐨𝐥𝐚𝐭 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐚𝐬𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐠𝐞𝐦𝐚̆, 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐚𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐚 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐨 𝐝𝐨𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐞, 𝐜𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐟𝐞𝐥 𝐝𝐞 𝐚𝐥𝐞𝐫𝐭𝐚̆ 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐨 𝐝𝐚̆: 𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐞𝐭𝐢𝐜𝐚̆ 𝐚 𝐚𝐜𝐞𝐥𝐮𝐢 𝐥𝐨𝐜 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐢̂𝐦𝐛𝐮𝐧𝐚̆𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐫𝐢. 𝐏𝐫𝐨𝐛𝐥𝐞𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞, 𝐬𝐭𝐫𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐧𝐨𝐬𝐭𝐫𝐮 𝐳𝐢𝐥𝐧𝐢𝐜 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐚𝐛𝐬𝐨𝐫𝐛𝐢𝐭 𝐝𝐞 𝐩𝐢𝐬𝐢𝐜𝐚̆. Când dormim corpurile noastre astrale separate de corpul fizic și trecem la a cincea dimensiune, dimensiunea fără timp sau spațiu: dimensiunea în care ne aflăm când visăm.
Din cauza lipsei pregătirii, de cele mai multe ori nu vedem această dimensiune așa cum este ea, în schimb o „deghizăm” și o codificăm ca conținutul nostru psihic și inconștient.
Pisicile ne însoțesc adesea în aceste călătorii astrale sau ne protejează corpul astral, au grija de noi si ne ocrotesc, de spirite nedorite atunci când dormim. Iată motivele pentru care le place să doarmă cu noi în pat.
𝐎 𝐩𝐢𝐬𝐢𝐜𝐚̆ 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐚 𝐦𝐚𝐧𝐭𝐫𝐚 ,,𝐎𝐦 ``𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢, 𝐨 𝐟𝐫𝐞𝐜𝐯𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐯𝐢𝐧𝐝𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐟𝐞𝐫𝐚 𝐝𝐢𝐦𝐞𝐧𝐬𝐢𝐮𝐧𝐢, 𝐝𝐞𝐭𝐞𝐜𝐭𝐚 𝐛𝐨𝐥𝐢, 𝐯𝐢𝐧𝐝𝐞𝐜𝐚̆ 𝐜𝐚̂𝐦𝐩𝐮𝐥 𝐞𝐥𝐞𝐜𝐭𝐫𝐨𝐦𝐚𝐠𝐧𝐞𝐭𝐢𝐜, 𝐬𝐢𝐠𝐢𝐥𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐫𝐮𝐩𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐚𝐮𝐫𝐚 𝐬̦𝐢 𝐨𝐟𝐞𝐫𝐚̆ 𝐩𝐫𝐨𝐭𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐞 𝐩𝐞 𝐭𝐚̆𝐫𝐚̂𝐦𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐞𝐭𝐞𝐫𝐢𝐜𝐞.
𝐅𝐞𝐥𝐢𝐧𝐞𝐥𝐞, 𝐫𝐚̆𝐬𝐩𝐚̂𝐧𝐝𝐞𝐬𝐜 𝐩𝐚𝐜𝐞𝐚 , 𝐯𝐢𝐧𝐝𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬̦𝐢 𝐧𝐞 𝐚𝐫𝐚𝐭𝐚̆ 𝐜𝐮𝐦 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐫𝐞𝐥𝐚𝐱𝐚̆𝐦 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐮𝐧𝐝 𝐥𝐚 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥 𝐜𝐞𝐥𝐮𝐥𝐞 𝐬̦𝐢 𝐚𝐩𝐨𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐦𝐢𝐬̦𝐜𝐚̆𝐦 𝐦𝐢𝐧𝐮𝐧𝐚𝐭 𝐜𝐮 𝐦𝐢𝐬̦𝐜𝐚̆𝐫𝐢 𝐟𝐥𝐮𝐢𝐝𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐧𝐚̆.
- -E.Montiel



PS.Nu stiu ce sa zic, dar si egiptenii le-au venerat tare. Chiar si arabii le apreciaza in detrimentul cainilor.


Sursa:Internet

joi, 26 noiembrie 2020

O poveste impresionantă a unei prietenii adevărate


 
O poveste impresionantă a unei prietenii adevărate

Pisica vizitează în fiecare zi curtea casei în căutarea prietenei sale canine care a murit !😢

O prietenie despre care doar animalele sunt capabile să ne înveţe. Prietenie fără interese, în adevăratul sens al cuvântului.

A trecut un an de când Gracie, cea mai bună prietenă al lui Baby Grey, a murit, dar pisica apare încă în locul şi la ora la care obişnuiau să se vadă.

Precum un ceas, Baby Grey intră în curte şi stă în dreptul uşii glisante, sperând că prietena ei va veni în fugă şi o va găsi la fereastră. Neclintită, ea aşteaptă acolo uneori 20 de minute, alteori chiar mai mult.

Shea Belew Brennaman, proprietara lui Gracie, este profesoară în Decatur, Alabama şi a observat pentru prima dată misterioasa pisică venind în vizită în urmă cu doi ani şi jumătate. „Nimeni nu-i ştie numele”, a spus Brennaman. „Eu şi familia mea am poreclit-o Baby Grey.”

Când Baby Gray a intrat pentru prima oară în curtea lui Brennaman, a fost întâmpinată de Gracie, un câine de pază care era mai interesat să-şi facă prieteni decât să sperie intruşii.

„Gracie era o femelă eskimo american şi stătea afară bună parte din zi”, a spus Brennaman. „Iubea natura şi, în timp ce era o ocrotitoare a casei noastre, era prietenă cu toate celelalte animale cu care interacţiona.”



Gracie adora să-şi facă prieteni

Gracie era prietenă cu tot ce mişca pe proprietatea ei, de la veveriţe şi iepuri până la şoimi şi alte zburătoare. Şi era dornică să afle mai multe despre noua vizitatoare.

„Gracie a acceptat-o în curtea noastră imediat, iar cele două au devenit rapid cele mai bune prietene”, a spus Brennaman.



O dată cu trecerea timpului, vizitele lui Baby Gray au devenit tot mai dese. Gracie a fost întotdeauna o gazdă generoasă atunci când prietena ei felină îşi făcea apariţia. Şi părea că cele două animale şi-au găsit ceva familiar una în cealaltă.

„Lăsăm câteva roşii pentru Gracie pe pridvorul nostru, întrucât erau recompensele ei preferate, iar ea le împărţea cu pisica”, a spus Brennaman, „ceea ce era uimitor deoarece Gracie a fost foarte pretenţioasă în privinţa împărţitului mâncării”.

„Când Baby Gray a început să vină frecvent, cele două animale împărţeau mâncarea şi se relaxau la soare”, a spus ea. „Să stea tolănită în razele soarelui era activitatea ei favorită”.



În timp ce Brennaman se minuna de relaţia strânsă a animalelor, părea să fie în acord cu personalitatea câinelui. Gracie ar fi făcut orice pentru prietenii şi familia ei – inclusiv când şi-a salvat stăpâna de la atacul unui mocasin de apă, pe când era doar un pui de 8 luni.

„Avea o personalitate adorabilă”, îşi aminteşte Brennaman. „[Era] prietena tuturor şi era ca o mamă, în special cu Yorkie-ul nostru.”



La sfârşitul lunii octombrie 2017, imediat după ce a împlinit 12 ani, Brennaman a observat că Gracie a devenit apatică. O vizită la veterinar şi numeroase teste şi radiografii au dezvăluit cauza: Gracie avea un limfom agresiv.

„Gracie şi-a petrecut restul zilelor rămase pe veranda răcoroasă”, povesteşte Brennaman. „Cred că o parte din ea avea nevoie de alinare, dar, în realitate, îşi lua adio de la curtea în care trăise şi de la toţi prietenii ei.”



Iar Baby Grey era nelipsită de acolo.




„Baby Gray a venit să o vadă de mai multe ori în ultimele sale zile şi, cu toate că nu mai erau roşii pentru a le împărţi, cele două stăteau pe verandă doar pentru a fi una lângă cealaltă”, a adăugat femeia. „Aveau acel tip de legătură în care nu e nevoie să spui sau să faci ceva. Au vrut doar să fie una lângă alta.

Gracie a închis ochii în noiembrie 2017, la mai puţin de o lună după ce a fost diagnosticată cu cancer. Şi deşi moartea căţeluşei a fost un moment dificil pentru toată lumea, Baby Grey pare să-şi fi găsit o modalitate de a-şi alina durerea, realizând un ritual special în amintirea prietenei ei.



Felina refuză să creadă că prietena ei nu mai este…

„De la moartea lui Gracie, de câteva ori pe săptămână, Baby Gray vine pe veranda noastră”, spune Brennaman. „Vine mai întâi la uşă şi o caută pe Gracie. Nu ştiu cât aşteaptă, dar uneori stă chiar şi 20 de minute, apoi pleacă spre balcon unde stă o vreme înainte să se culce în căldura soarelui.”



Brennaman aşteaptă cu nerăbdare vizitele lui Baby Gray. Şi deşi urăşte să vadă pisica suferind, femeia are parte şi câteva sentimente înălţătoare.

„Mi se frânge inima când o văd pe Baby Gray căutând-o încă pe Gracie”, mărturiseşte Brennaman, „Dar în acelaşi timp îmi oferă atât de multă speranţă că aceste animale au stabilit o legătură atât de puternică.”


De ce binele este rasplatit cu rau..

 



De ce binele este rasplatit cu rau...


        Intr-o zi o necunoscuta a batut la usa unui intelept batran. Plangand, ea i-a povestit istoria sa.

— Nu stiu cum ar trebui sa traiesc mai departe… — a spus ea cu glasul tremurand. — Intotdeauna m-am comportat cu oamenii asa cum doream ca ei sa se comporte cu mine, eram sincera cu ei si imi deschideam sufletul inaintea lor… Cand aveam posibilitatea, incercam sa le fac tuturor numai bine, fara sa astept ceva in schimb. Ii ajutam cu ce puteam. Eu intr-adevar faceam totul dezinteresat, iar in schimb primeam doar rautate si batjocoriri. Ma doare acest lucru si pur si simplu am obosit… Va implor, spuneti-mi ce sa fac?


        Inteleptul a ascultat-o rabdator si apoi i-a dat tinerei un sfat.

— Scoate-ti toate hainele si plimba-te complet goala pe strazile orasului — i-a spus linistit staretul.

— Ma iertati, dar inca nu am innebunit… Dumneavoastra, probabil, glumiti sau sunteti nebun! Daca as face asa ceva, nu stiu ce as putea sa astept de la trecatori… Cineva chiar poate sa ma dezonoreze sau sa-si bata joc de mine…


        Inteleptul s-a ridicat brusc, a deschis usa si a pus o oglinda pe masa.

— Iti este rusine sa iesi dezbracata pe strada, dar nu te sfiesti deloc sa umbli prin lume cu sufletul dezbracat, deschis, precum aceasta usa. Le permiti tuturor sa intre acolo. Sufletul este o oglinda. De aceea, noi vedem propriile noastre reflectii in ceilalti oameni. Sufletele lor sunt pline de rautate si vicii — ei vad anume o astfel de imagine, cand privesc in sufletul tau curat. Ei nu au suficient curaj si putere ca sa recunoasca ca tu esti mai buna decat ei si ca sa se schimbe. Din pacate, aceasta este soarta celor cu adevarat curajosi…


— Atunci ce ar trebui sa fac? Cum as putea sa schimb aceasta situatie, daca, de principiu, nimic nu depinde de mine?

— Vino cu mine, vreau sa-ti arat ceva… Priveste, aceasta este gradina mea. De multi ani ud aceste flori nemaipomenit de frumoase si le ingrijesc. Sincer vorbind, eu niciodata nu am vazut cum se deschid bobocii lor. Tot ce am putut vedea sunt florile deja inflorite, care te atrag cu frumusetea si aroma lor.


        Copilo, invata de la natura…

Priveste aceste flori minunate si procedeaza ca ele — deschideti cu atentie inima in fata oamenilor, pentru ca ei sa nu observe acest lucru.

Deschideti sufletul in fata oamenilor buni.

Pleaca de langa cei care iti rup petalele, te arunca la pamant si te calca in picioare. Aceste buruieni inca nu au crescut pana la nivelul tau. De aceea, nu ii poti ajuta. Ei vor vedea in tine doar hidoasele lor reflectii.

 


Sursa: Interetul

 


16 sfaturi pentru armonie sufleteasca

 ⚡16  sfaturi esențiale pentru ARMONIE SUFLETEASCA!!! 1. Nu judeca oamenii.  Nu vorbi de rău o persoana în absența ei.   Face parte din perf...