LEGENDA FIICEI
LUI DUMNEZEU
In
tara nu mai plouase de ani intregi. Era atat de cald si de uscat incat pana si
florile se uscasera, iarba era parjolita si chiar si marii copaci, puternici
inainte, erau pe moarte. Apa secase in rauri si in fantani. Vacile, cainii,
caii, pasarile si tot poporul mureau de sete. Lumea incepea sa se
imbolnaveasca.
Intr-un sat uitat
de lume exista o fetita a carei mama era foarte bolnava.
"O sa plec
de aici si o sa merg kilometri intregi, nopti si zile.. pana cand voi gasi
niste apa. Stiu ca mama mea va fi mai bine dupa ce va bea putina apa curata.
Trebuie sa fac acest sacrificiu pentru ea." - si-a spus ea
Fetita a luat un
ulcior cu ea si a plecat in cautare de apa. Dupa zile intregi de cautare, ea a
gasit pe varful unui munte un mic izvor. Era aproape secat. Apa scazuse mult,
insa curgea putin de sub stanca. Fetita a tinut ulciorul ei cu grija si a prins
cateva picaturi. A asteptat o lunga perioada de timp pana cand ulciorul s-a
umplut cu apa. Apoi a pornit din nou la drum, de data aceasta catre casa,
fericita ca isi poate face mama bine.
Pe drum, fetita a
intalnit un caine mic, bolnav. El abia mai putea merge, gafaia, gura ii era
larg deschisa si gatul uscat.
"Oh, catel
sarac ce esti. Iti este atat de sete. Nu saracesc eu de la cateva picaturi de
apa. Iti vor da un pic si va ramane suficienta apa si pentru mama mea."
Asa ca fetita a
turnat putina apa in palma ei si a tinut-o pentru catel. El a baut rapid tot si
imediat s-a simtit mult mai bine, incat a inceput sa alerge si sa latre de
fericire.
Micuta nu a
observat, insa ulciorul ei murdar s-a transformat intr-un ulcior din argint
care s-a umplut din nou de apa (chiar asa cum fusese inainte).
Fetita s-a gandit
la mama ei si imediat a grabit pasii pentru a ajunge cat mai repede la ea. Ea a
ajuns acasa intr-o seara, aproape pe intuneric. A impins usa casei si s-a
grabit catre patul mamei sale bolnave. Cand a intrat in camera, a dat peste
bunicul ei, un batranel care plecase de acasa doar pentru a avea grija de fiica
lui. Extrem de obosit si de insetat, nici nu mai putea vorbi cu nepoata lui,
asa ca a luat-o si a strans-o tare in brate.
"Da-i
niste apa. A muncit din greu toata ziua si are nevoie de mult mai multa decat
mine."
Fetita a intins
ulciorul, iar batranelul a baut o parte din apa. S-a simtit mult mai puternic,
asa ca imediat a mers la fiica lui pentru a o ajuta sa se ridice. Fetita nu a
observat ca, din nou, ulciorul s-a transformat... insa de data aceasta el era
din aur si era plin de apa, asa cum il luase fetita de pe varful muntelui.
Ea si-a ajutat
mama sa bea... imediat femeia s-a simtit mult mai bine. Cand a terminat, in
ulcior mai era putina apa. Fetita a vrut sa bea si ea, insa atunci ea a auzit o
bataie in usa. Era un strain... palid si acoperit de praf, probabil strabatuse
un drum foarte lung.
"Mi-este foarte sete si simt
ca daca nu beau o gura o sa mor imediat. Imi puteti da si mie putina apa?"
Fetita si-a spus in gand: "El
sigur are mai multa nevoie decat am eu..." si i-a intins ulciorul
strainului.
Strainul a zambit, a luat ulciorul
in mama si imediat ce l-a atins l-a transformat intr-un ulcior de diamant. El
l-a intors invers si toata apa a curs pe pamant.... in acel loc s-a format o
fantana uriasa, cu apa rece, proaspata si limpede, suficienta pentru toti
oamenii si toate animalele din acel set.
Insa, in scurt timp, strainul a
disparut... fetita a privit catre cer, care era fara nori. Dintr-o data ea a
observat ca pe cer aparusera cateva stele care luasera forma ulciorului de
diamant. Acele stele stralucesc si acum si ne amintesc de fetita cu un suflet
incredibil, dispusa sa ajute oamenii din jurul ei. Acele stele formeaza Carul Mare.
pilda spusa de J.Berg Esenwein si Marietta Stockard
sursa : internet
