Parabola îngerului ierbii

 

                                                   Parabola îngerului ierbii

        Peste tot ce a creat, Dumnezeu a rânduit un înger care să vegheze. Unul veghea copacii, altul păsările, altul florile şi aşa mai departe. Chiar şi iarba pe care călcăm a fost dată în grija unui înger.
citeste in continuare

       Dar îngerul ierbii şi-a zis: “Celorlalţi îngeri Dumnezeu le-a dat lucruri importante în supraveghere. Mie mi-a dat iarba cea cu totul lipsită de importanţă. N-am să ma ocup deloc de ea. Poate creşte şi singură. Şi, într-adevăr, nu s-a ocupat de ea deloc.

       Într-o zi, îngerul Copacilor s-a dus la Dumnezeu plângându-se că mor copacii din gradinile oamenilor şi din păduri, pentru ca iarba care întreţine umezeala e toata uscată. În altă zi s-a dus îngerul Florilor, plângându-se că florile nu pot creşte pe câmpuri pentru că nu există iarbă care să păstreze roua pentru ele. În cele din urmă a venit omul, plângându-se: “Doamne, mor animalele în gospodării pentru că nu mai avem iarba să le hrănim. Ia-mă de pe pământ. Altădată pământul era frumos, dar acum arată ca un deşert…”

      Atunci Dumnezeu, chemându-l la Sine pe îngerul ierbii, l-a întrebat: “Ţi-am dat o sarcină mică sau mare, inger al ierbii?” Dându-şi seama că Dumnezeu a cunoscut gândurile, a îngenuncheat şi a zis: “Nu trebuia să spun ce am spus....