KUNDALINI -ENERGIE, SPIRIT, SISTEMUL NERVOS, CHAKRE!
Kundalini este puterea
divină primordială din interiorul nostru, care, de obicei, este latentă
(nemanifestată). Sediul ei este osul triunghiular de la baza coloanei
vertebrale, numit sacru (Hieron Osteon). Grecii antici, care i-au dat aceasta
denumire, i-au atribuit o semnificaţie deosebită, deoarece acest os ardea cel
mai greu la incinerarea corpului. De asemenea, egiptenii acordau o mare
importanţă osului sacru, ca fiind lăcaşul unei forţe supranaturale.
citeste mai multe...
În Vest, osul sacru
este simbolizat prin semnul Vărsătorului şi prin Sfântul Graal, recipientul
apei vieţii. Kundalini (spirala, în sanscrită), apare încolăcită precum un
şarpe şi de aceea i se mai spune Puterea Şarpelui. Ea a fost descrisă amănunţit
în Upanişade.
Conştientizarea
energiei Kundalini în fiinţa umană era considerată de către marii înţelepţi ai
antichităţii drept cunoaşterea supremă. Această cunoaştere subtilă era rezervată
numai celor care atingeau un înalt grad de puritate şi sfinţenie. Cel care avea
acces la această cunoaştere se numea Maestru (guru/învăţător spiritual).
Acesta, la rândul său, o transmitea în mod direct unui discipol (aspirant la
adevărul absolut).
Gyaneshwara, un sfânt
renumit din Maharashtra (centrul Indiei), care s-a născut în jurul anului 1275
d.Hr., a descris-o pe Kundalini în capitolul VI al celebrei sale cărţi
Gyaneshwari astfel: Kundalini este una din cele mai mari forţe. Întreaga fiinţă
a aspirantului începe să radieze prin trezirea energiei Kundalini. Datorită
acestui fapt, impurităţile nedorite din corp sunt eliminate. Corpul
aspirantului devine deodată foarte echilibrat şi atrăgător. Ochii par luminoşi
şi magnetici, iar pupilele strălucesc.
Guru Nanak (născut în
1496 d.Hr.) a descris trezirea energiei Kundalini prin următoarele cuvinte:
"O inimă curată este un vas de aur plin cu Nectarul Divin absorbit din
Dasham Dwar (Brahmarandhra/fontanela) prin Ida şi Pingala (cele doua canale
subtile). Dumnezeu a creat acest corp omenesc ca pe o casă, cu şase chakra
(centri subtili), în care a pus lumina spiritului. Traversaţi oceanul iluziilor
(Maya) şi aflaţi-l pe eternul Dumnezeu, care nu vine, care nu pleacă, care nu
se naşte şi nu moare. Atunci când cele şase chakre se deschid, Surati
(Kundalini) te conduce spre Realitate". Se spune că preoţii din Egiptul
antic şi America de Sud ar fi obţinut puterile supranaturale (Siddhi) prin
Kundalini.
În Coran este scris că
Profetul Mohammed Sahib a vorbit astfel despre Ziua Învierii: "Atunci,
mâinile vor vorbi ... În acea zi, gurile vor fi pecetluite, dar mâinile vor
vorbi şi vor arăta toate faptele (oamenilor)". Dupa ce Kundalini este
trezită, adevărul poate fi perceput prin vibraţii, sub forma unui flux de energie
(rece, cald etc.) simţit în palme.
Creştinii au denumit
această putere Duh Sfânt – traducerea la genul masculin se datorează
contextului patriarhal al epocii respective, deşi în multe alte limbi nu se
face generalizarea la masculin. Ei au descris manifestarea ei ca limbi de foc
deasupra capetelor apostolilor, iar Moise a vizualizat-o sub forma unui tufiş
în flăcări.
Shri Mataji, în una
din conferinţele sale, a spus că energia Kundalini este reminiscenţa din noi a
puterii originare, materne, care ne-a creat. Putem lua în considerare şi
afirmaţia lui Iisus, din Evanghelia gnostică a lui Toma şi din alte scrieri:
"Duhul Sfant este Mama Mea".
În Tao Te Ching,
puterea primordială este descrisă de asemenea ca fiind maternă. Lao Tze a
numit-o pe Kundalini Spiritul Văii ("valea" râului/canalului
Sushumna, prin care urcă Kundalini): "Spiritul Văii nu moare
niciodată".
"Împărăţia
cerurilor este în interiorul vostru" spune Iisus în Biblie (Luca 17.12).
Macrocosmosul este reflectat în microcosmosul uman, iar instrumentul spiritual
care face posibilă legătura între acestea este Kundalini.
După marii maeştri
budişti, secretul primordial era existenţa Căii Eliberării în interiorul
fiinţei umane şi era transmis doar câtorva discipoli merituoşi.
Există multe alte
simboluri pentru Kundalini în cultura universală - cum ar fi şarpele lui
Mercur, simbol alchimist al metamorfozei interioare. Gnosticii considerau
şarpele ca simbol al măduvei spinării.
Shri Mataji ne
reaminteşte semnificaţia divină pe care o poartă Kundalini şi ne descrie
întregul proces prin care ea apare în interiorul nostru, încă dinainte de a ne
naşte.
Când fătul din
pântecul mamei are trei luni şi jumătate, această energie universală pătrunde
în viitorul copil sub forma unui fascicul de raze, care trece prin creierul
rudimentar al fătului şi se refractă în patru canale diferite. Aceste canale
corespund celor patru aspecte ale sistemului nervos: (1) sistemul nervos
parasimpatic, (2) sistemul nervos simpatic stâng, (3) sistemul nervos simpatic
drept şi (4) sistemul nervos central. Raza conştiinţei divine cade pe fontanela
anterioară a fătului, o străpunge în centru, trece prin bulb şi apoi prin
măduva spinării (Sushumna). Ea lasă o dâra subţire ca un fir de aţă prin calea
ei şi se aşează, încolăcită de trei ori şi jumătate, în osul sacru (Muladhara
Sacrum) de la baza coloanei vertebrale.
Energia divină, după
ce intră prin fontanela (Brahmarandhra), iluminează şi centrii subtili
(chakre). Aceştia sunt responsabili cu distingerea precisă şi transformarea
celulelor în diferite organe vitale, care mai târziu vor organiza sisteme
diferite, în conformitate cu funcţiile lor. O astfel de operă miraculoasă poate
fi făcută doar de puterea divină.
Atunci când copilul se
naşte, în urma tăierii cordonului ombilical apare o întrerupere în sistemul
nostru subtil, între plexul solar şi nervul vag. Această zonă este cunoscută în
tradiţia Zen ca vid, iar în filosofia indiană poartă denumirea Bhava Sagara
(oceanul iluziilor). Kundalini nu-şi poate desăvârşi ascensiunea, trecerea ei
fiind împiedicată de acest vid. Prin urmare, ea rămâne într-o stare latentă.
Pe măsură ce copilul
creşte, egoul şi superegoul – terminaţiile canalelor laterale – se dezvoltă (se
"umflă"), iar osul fontanelă se calcifică. Omul este deconectat de la
puterea omniprezentă a iubirii divine şi se consideră o entitate separată de
restul universului.
În fiinţele umane,
Kundalini apare sub forma unei sfori răsucite, alcătuită din mai multe
"fire" de energie. Shri Mataji Nirmala Devi menţionează că aceste
fire sunt în număr de 3 X 7 = 21 la puterea 108. Atunci când Kundalini se
trezeşte, numai câteva fire se ridică prin canalul central (Brahma Nadi) şi
ajung să străpungă fontanela. Energia Kundalini se propagă sub formă de unde,
mişcarea ei fiind spiralată. Kundalini are rolul de a ne hrăni şi îngriji
sistemul subtil, de a ne dezvolta o personalitate superioară şi profundă,
protejându-ne de negativitate. Kundalini este puterea iubirii lui Dumnezeu din
noi, este dorinţa noastră pură de divin. Ea ne iluminează conştiinţa (chitta)
si ne oferă bucurie şi pace interioară.
Odată activată,
Kundalini se ridică de-a lungul canalului nostru central (Sushumna nadi),
iluminează centrii noştri subtili (chakra) şi în cele din urmă
"izvorăşte" prin fontanela ("fântâna mică"), oferindu-ne
realizarea sinelui. Atunci, energia Kundalini poate fi simţită deasupra capului
sub forma unor vibraţii – ca o briză răcoroasă care iese prin fontanela.
Deoarece fontanela (sediul Sahasrarei) este reflectat în centrul palmelor,
vibraţiile pot fi simţite şi acolo. Datorită blocajelor din corpul subtil, se
poate simţi la început o adiere călduţă sau furnicături (chakrele noastre sunt
reflectate în palme şi degete). Dar, prin procesul de purificare iniţiat de
Kundalini, vibraţiile noastre se îmbunătăţesc treptat şi ajungem să simţim
briza răcoroasă a Duhului Sfânt.
Realizarea sinelui
prin trezirea (activarea) energiei Kundalini este menţionată în marile religii
ale lumii sub diferite denumiri:
A DOUA NAŞTERE /
BOTEZUL DUHULUI SFÂNT în creştinism (Ioan3.3, 5-7)
ILUMINARE în budism
MOKSHA / ELIBERAREA în
hinduism
RUACH în iudaism
ASSIS în islam
TAO în taoism."
Sursa: web
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumim pentru lectură și pentru că DISTRIBUI: