În urma unei dezbateri la
o instituție de învățământ, profesoara le-a dat temă elevilor de clasa a 11-a
să creeze un personaj cu 7 super-puteri. Toți copiii au venit cu exemple
arhicunoscute (mediatizate într-o formă de studiourile de film americane), alții
au reinventat roata. Însă cel mai rău copil din clasă, plin de bășcălie de fel,
când i-a venit rândul, s-a ridicat și a spus:
„Personajul meu este acel om prin a cărui
durere, nereușită și pesimism reușește transformarea interioară cu multă
răbdare. Vechiul pentru el dispare și apare noul om plin de Iubire pentru Sine
și pentru ceilalți. Apoi datorită durerii trăite, reușește cu naturalețe să
înțeleagă durerea celorlalți și cu Iubirea lui să re-sădească Speranța și
Dorința de viață. El/ea poate să vorbească liber celorlalți despre noi
azimuturi reale, pentru fiecare Suflet disponibil să-l asculte. Poate să-i
învețe cum să alchimizeze pesimismul în Bucurie. Poate așeza pe chipurile
semenilor zâmbetul veritabil. Poate să-i învețe pe oameni Recunoștința și cum
să o aplice pentru a li se schimba viața în bine, tuturor. Este cel/cea care
atunci când îți vorbește simți efectiv cum vorbele-i devin hrană, mângâiere
pentru Suflet. Este ființa care prin simpla-i prezență aduce Lumina, Armonia,
Emoția făcându-te să resimți propria autenticitate. Și este ființa care prin
propria-i simplitate exprimată verbal sau non-verbal simți cum îți recalibrează
întreaga ta chemare: trup, suflet, minte către viață. Personajul meu este un om
care a înțeles viața, s-a maturizat și datorită Iubirii pe care a reușit să o
regăsească în interiorul lui a reușit să o trezească și în ceilalți.
Astăzi am înțeles cât de puternic, valoros și
luminos pot deveni. Pot fi flacăra care să aprindă restul torțelor, pot fi
impulsul de Iubire care să trezească viața în ceilalți, pot fi șoapta fierbinte
care să trezească puterea fenomenală a Iubirii Divine în toți din jurul meu.
Mulțumesc!”
Deși se sunase de ieșire, nu a ieșit nimeni.
Erau atinși. Aveau zeci de întrebări însă nimeni nu îndrăznea. Era o liniște în
sala de clasă cum nu mai fusese de ore bune. Profesoara nu a comentat nimic, a
ieșit pur și simplu din sala de clasă în liniște. Deși era ultima oră, mulți
dintre colegi ar fi dorit să-l mai asculte, să se simtă captați și prezenți în
povestea lui. Le captase inimile, el, orfanul batjocorit și etichetat ca fiind
rău. Era doar Sufletul care nu întâlnise Iubirea.
După ce ne-am despărțit am înțeles și eu cât de
importantă este starea, emoția, sensibilitatea și melodia ce se desfășoară de
pe mosorul vieții fiecăruia dintre noi.
Acum, am înțeles cât de fericit și bogat sunt
eu. Îmi pot folosi mâinile, picioarele, simțurile, întregul trup pentru a Crea
și Dărui Iubire. Sunt UNIC!
Dragostea este în noi și trebuie dăruită ,zilnic, ca o lumină
ce radiază din noi..
O zi cu bine, cu soare in suflet și multe flori
!
