Un personaj cu 7 super-puteri.

 

În urma unei dezbateri la o instituție de învățământ, profesoara le-a dat temă elevilor de clasa a 11-a să creeze un personaj cu 7 super-puteri. Toți copiii au venit cu exemple arhicunoscute (mediatizate într-o formă de studiourile de film americane), alții au reinventat roata. Însă cel mai rău copil din clasă, plin de bășcălie de fel, când i-a venit rândul, s-a ridicat și a spus:
„Personajul meu este acel om prin a cărui durere, nereușită și pesimism reușește transformarea interioară cu multă răbdare. Vechiul pentru el dispare și apare noul om plin de Iubire pentru Sine și pentru ceilalți. Apoi datorită durerii trăite, reușește cu naturalețe să înțeleagă durerea celorlalți și cu Iubirea lui să re-sădească Speranța și Dorința de viață. El/ea poate să vorbească liber celorlalți despre noi azimuturi reale, pentru fiecare Suflet disponibil să-l asculte. Poate să-i învețe cum să alchimizeze pesimismul în Bucurie. Poate așeza pe chipurile semenilor zâmbetul veritabil. Poate să-i învețe pe oameni Recunoștința și cum să o aplice pentru a li se schimba viața în bine, tuturor. Este cel/cea care atunci când îți vorbește simți efectiv cum vorbele-i devin hrană, mângâiere pentru Suflet. Este ființa care prin simpla-i prezență aduce Lumina, Armonia, Emoția făcându-te să resimți propria autenticitate. Și este ființa care prin propria-i simplitate exprimată verbal sau non-verbal simți cum îți recalibrează întreaga ta chemare: trup, suflet, minte către viață. Personajul meu este un om care a înțeles viața, s-a maturizat și datorită Iubirii pe care a reușit să o regăsească în interiorul lui a reușit să o trezească și în ceilalți.
Astăzi am înțeles cât de puternic, valoros și luminos pot deveni. Pot fi flacăra care să aprindă restul torțelor, pot fi impulsul de Iubire care să trezească viața în ceilalți, pot fi șoapta fierbinte care să trezească puterea fenomenală a Iubirii Divine în toți din jurul meu. Mulțumesc!”
Deși se sunase de ieșire, nu a ieșit nimeni. Erau atinși. Aveau zeci de întrebări însă nimeni nu îndrăznea. Era o liniște în sala de clasă cum nu mai fusese de ore bune. Profesoara nu a comentat nimic, a ieșit pur și simplu din sala de clasă în liniște. Deși era ultima oră, mulți dintre colegi ar fi dorit să-l mai asculte, să se simtă captați și prezenți în povestea lui. Le captase inimile, el, orfanul batjocorit și etichetat ca fiind rău. Era doar Sufletul care nu întâlnise Iubirea.

După ce ne-am despărțit am înțeles și eu cât de importantă este starea, emoția, sensibilitatea și melodia ce se desfășoară de pe mosorul vieții fiecăruia dintre noi.

Acum, am înțeles cât de fericit și bogat sunt eu. Îmi pot folosi mâinile, picioarele, simțurile, întregul trup pentru a Crea și Dărui Iubire. Sunt UNIC!

 

Dragostea este în noi și trebuie dăruită ,zilnic, ca o lumină ce radiază din noi..
O zi cu bine, cu soare in suflet și multe flori !