De ce binele este rasplatit cu rau..

 

De ce binele este rasplatit cu rau...

        Intr-o zi o necunoscuta a batut la usa unui intelept batran. Plangand, ea i-a povestit istoria sa.

— Nu stiu cum ar trebui sa traiesc mai departe… — a spus ea cu glasul tremurand. — Intotdeauna m-am comportat cu oamenii asa cum doream ca ei sa se comporte cu mine, eram sincera cu ei si imi deschideam sufletul inaintea lor… Cand aveam posibilitatea, incercam sa le fac tuturor numai bine, fara sa astept ceva in schimb. Ii ajutam cu ce puteam. Eu intr-adevar faceam totul dezinteresat, iar in schimb primeam doar rautate si batjocoriri. Ma doare acest lucru si pur si simplu am obosit… Va implor, spuneti-mi ce sa fac?

        Inteleptul a ascultat-o rabdator si apoi i-a dat tinerei un sfat.

— Scoate-ti toate hainele si plimba-te complet goala pe strazile orasului — i-a spus linistit staretul.

— Ma iertati, dar inca nu am innebunit… Dumneavoastra, probabil, glumiti sau sunteti nebun! Daca as face asa ceva, nu stiu ce as putea sa astept de la trecatori… Cineva chiar poate sa ma dezonoreze sau sa-si bata joc de mine…

        Inteleptul s-a ridicat brusc, a deschis usa si a pus o oglinda pe masa.

— Iti este rusine sa iesi dezbracata pe strada, dar nu te sfiesti deloc sa umbli prin lume cu sufletul dezbracat, deschis, precum aceasta usa. Le permiti tuturor sa intre acolo. Sufletul este o oglinda. De aceea, noi vedem propriile noastre reflectii in ceilalti oameni. Sufletele lor sunt pline de rautate si vicii — ei vad anume o astfel de imagine, cand privesc in sufletul tau curat. Ei nu au suficient curaj si putere ca sa recunoasca ca tu esti mai buna decat ei si ca sa se schimbe. Din pacate, aceasta este soarta celor cu adevarat curajosi…

— Atunci ce ar trebui sa fac? Cum as putea sa schimb aceasta situatie, daca, de principiu, nimic nu depinde de mine?

— Vino cu mine, vreau sa-ti arat ceva… Priveste, aceasta este gradina mea. De multi ani ud aceste flori nemaipomenit de frumoase si le ingrijesc. Sincer vorbind, eu niciodata nu am vazut cum se deschid bobocii lor. Tot ce am putut vedea sunt florile deja inflorite, care te atrag cu frumusetea si aroma lor.

        Copilo, invata de la natura…

Priveste aceste flori minunate si procedeaza ca ele — deschideti cu atentie inima in fata oamenilor, pentru ca ei sa nu observe acest lucru.

Deschideti sufletul in fata oamenilor buni.

Pleaca de langa cei care iti rup petalele, te arunca la pamant si te calca in picioare. Aceste buruieni inca nu au crescut pana la nivelul tau. De aceea, nu ii poti ajuta. Ei vor vedea in tine doar hidoasele lor reflectii.

 

Sursa: Interetul

 

Legenda bradului

 

 Legenda bradului

Legenda spune ca atunci cand a venit prima toamna pe lume toate pasarile s-au grabit sa plece spre tari mai calde. Una singura mai ramasese: o pasarica mica si zgribulita, pe o creanga de la marginea codrului. Avea, saracuta, o aripa rupta si nu putea sa zboare prea mult. S-a dus sa ceara ajutorul unui copac, caci acesta avand radacini puternice, de buna seama ca nu va pleca nicaieri si va sti cum sa infrunte frigul si crivatul iernii. S-a dus mai intai la stejar, vazandu-l mai falnic:

– Te rog frumos, lasa-ma sa traiesc printre ramurile tale, caci vine iarna si voi muri fara adapost!

– Nu pot, i-a raspuns semet stejarul, nu vreau sa-mi mananci ghindele. Cauta-ti de drum!

S-a dus, biata pasarica, si la un fag, dar nici acesta nu s-a indurat sa o gazduiasca:

– Imi pare rau, i-a zis fagul ingrijorat de vantul ce se intetea. Am deja destule griji si iarna o sa fie grea. Nu pot sa te ajut.

Si tot asa, de la un copac la altul… Biata pasarica nici nu stia incotro sa se mai indrepte, cand, trecand pe langa brad, auzi spre mirarea si bucuria ei:

– Ei, pasarica, nu te mai framanta I Daca vrei ramai la mine. Poti sta pe oricare dintre crengile mele si impreuna vom trece noi si peste iarna ce vine!

Bucuroasa, pasarea isi facu degraba un culcus pe una dintre ramurile bradului.

Si chiar din noaptea aceea vantul rece incepu sa sufle. Palide, una cate una, frunzele pomilor cadeau la pamant. Doar frunzele bradului ramaneau verzi, toti fiind uimiti de asa minune. Si vantul se mira nespus, asa ca s-a dus chiar inaintea Creatorului:

– Doamne, lasa-ma sa scutur si frunzele bradului, asa cum fac cu toti copacii. ..

– Nu, i-a raspuns Dumnezeu vantului. Bradului sa nu-i faci nimic, caci a fost bun cu biata pasarica. De el sa nu te atingi!

 

Si de atunci, toti copacii isi pierd haina lor de frunze si flori, doar bradul isi pastreaza totdeauna frunzele verzi, fie vara, fie iarna.

LEGENDA FIICEI LUI DUMNEZEU

 

LEGENDA FIICEI LUI DUMNEZEU

In tara nu mai plouase de ani intregi. Era atat de cald si de uscat incat pana si florile se uscasera, iarba era parjolita si chiar si marii copaci, puternici inainte, erau pe moarte. Apa secase in rauri si in fantani. Vacile, cainii, caii, pasarile si tot poporul mureau de sete. Lumea incepea sa se imbolnaveasca.

Intr-un sat uitat de lume exista o fetita a carei mama era foarte bolnava.

"O sa plec de aici si o sa merg kilometri intregi, nopti si zile.. pana cand voi gasi niste apa. Stiu ca mama mea va fi mai bine dupa ce va bea putina apa curata. Trebuie sa fac acest sacrificiu pentru ea." - si-a spus ea

Fetita a luat un ulcior cu ea si a plecat in cautare de apa. Dupa zile intregi de cautare, ea a gasit pe varful unui munte un mic izvor. Era aproape secat. Apa scazuse mult, insa curgea putin de sub stanca. Fetita a tinut ulciorul ei cu grija si a prins cateva picaturi. A asteptat o lunga perioada de timp pana cand ulciorul s-a umplut cu apa. Apoi a pornit din nou la drum, de data aceasta catre casa, fericita ca isi poate face mama bine.

Pe drum, fetita a intalnit un caine mic, bolnav. El abia mai putea merge, gafaia, gura ii era larg deschisa si gatul uscat.

"Oh, catel sarac ce esti. Iti este atat de sete. Nu saracesc eu de la cateva picaturi de apa. Iti vor da un pic si va ramane suficienta apa si pentru mama mea."

Asa ca fetita a turnat putina apa in palma ei si a tinut-o pentru catel. El a baut rapid tot si imediat s-a simtit mult mai bine, incat a inceput sa alerge si sa latre de fericire.

Micuta nu a observat, insa ulciorul ei murdar s-a transformat intr-un ulcior din argint care s-a umplut din nou de apa (chiar asa cum fusese inainte).

Fetita s-a gandit la mama ei si imediat a grabit pasii pentru a ajunge cat mai repede la ea. Ea a ajuns acasa intr-o seara, aproape pe intuneric. A impins usa casei si s-a grabit catre patul mamei sale bolnave. Cand a intrat in camera, a dat peste bunicul ei, un batranel care plecase de acasa doar pentru a avea grija de fiica lui. Extrem de obosit si de insetat, nici nu mai putea vorbi cu nepoata lui, asa ca a luat-o si a strans-o tare in brate.

"Da-i niste apa. A muncit din greu toata ziua si are nevoie de mult mai multa decat mine."

Fetita a intins ulciorul, iar batranelul a baut o parte din apa. S-a simtit mult mai puternic, asa ca imediat a mers la fiica lui pentru a o ajuta sa se ridice. Fetita nu a observat ca, din nou, ulciorul s-a transformat... insa de data aceasta el era din aur si era plin de apa, asa cum il luase fetita de pe varful muntelui.

Ea si-a ajutat mama sa bea... imediat femeia s-a simtit mult mai bine. Cand a terminat, in ulcior mai era putina apa. Fetita a vrut sa bea si ea, insa atunci ea a auzit o bataie in usa. Era un strain... palid si acoperit de praf, probabil strabatuse un drum foarte lung.

"Mi-este foarte sete si simt ca daca nu beau o gura o sa mor imediat. Imi puteti da si mie putina apa?"

Fetita si-a spus in gand: "El sigur are mai multa nevoie decat am eu..." si i-a intins ulciorul strainului.

Strainul a zambit, a luat ulciorul in mama si imediat ce l-a atins l-a transformat intr-un ulcior de diamant. El l-a intors invers si toata apa a curs pe pamant.... in acel loc s-a format o fantana uriasa, cu apa rece, proaspata si limpede, suficienta pentru toti oamenii si toate animalele din acel set.

Insa, in scurt timp, strainul a disparut... fetita a privit catre cer, care era fara nori. Dintr-o data ea a observat ca pe cer aparusera cateva stele care luasera forma ulciorului de diamant. Acele stele stralucesc si acum si ne amintesc de fetita cu un suflet incredibil, dispusa sa ajute oamenii din jurul ei. Acele stele formeaza Carul Mare.

 

pilda spusa de J.Berg Esenwein si Marietta Stockard

sursa : internet