Sufletele distruse au încă valoare ! - Poveste motivationala

 

Sufletele  distruse  au încă valoare

„Un proprietar de magazin a așezat deasupra ușii un afiș pe care scria:„ Puii de vânzare ”

Semnele de  acest fel au întotdeauna un mod de  a atrage  copii mici și, spre  surprindere,  un băiat a văzut semnul și s-a apropiat de proprietar; „Pentru cât vindeți puii?”, a întrebat el.

Proprietarul magazinului a răspuns: „Oriunde  între 30 și 50 USD”.

Băiețelul scoase o schimbare din buzunar. „Am 2,37 USD”, a spus el. „Vă rog pot să mă uit la ei ?”

Proprietarul magazinului a zâmbit și a fluierat. Din canisa a ieșit Lady, care a fugit pe culoarul magazinului său, urmată de cinci mici, mici bile de blană.

Un cățeluș rămânea considerabil în urmă. Imediat băiețelul a evidențiat cățelușul rămas in urma și șchiopătând și a spus: „Ce este în neregulă cu acel câine  mic?”

 

Proprietarul magazinului a explicat că medicul veterinar a examinat micuțul cățeluș și a descoperit că nu are priză pentru șold.  Ar șchiopăta întotdeauna.  Ar fi întotdeauna șchiop.

Băiețelul a devenit entuziasmat. „Acesta este cățelul pe care vreau să îl cumpăr.”

Proprietarul magazinului a spus: „Nu, nu vrei să cumperi acel câine mic. Dacă îl vrei cu adevărat, ți-l voi da. ”

Băiețelul s-a supărat destul. S-a uitat direct în ochii proprietarului magazinului, arătând cu degetul și a spus:

‘Nu vreau să mi-l dai mie. Câinele acela merită la fel de mult ca toți ceilalți câini și voi plăti prețul complet. De fapt, îți dau de acum 2,37 USD și 50 de cenți pe lună până când îl voi plăti. ”

Proprietarul magazinului a răspuns: „Chiar nu vrei să cumperi acest câine mic. El nu va putea niciodată să alerge și să sară și să se joace cu tine ca ceilalți pui. ”

Spre surprinderea sa, băiețelul a întins mâna și și-a rostogolit piciorul pantalonului pentru a dezvălui un picior stâng răsturnat, schilodit, susținut de o breteala  mare de metal. El și-a ridicat privirea către proprietarul magazinului și a răspuns încet: „Ei bine, eu nu alerg atât de bine și cățelușul mic va avea nevoie de cineva care să il  înțeleagă!”

Povestea motivaţională : Povestea din clasă

 

Povestea motivaţională : Povestea din clasă

O profesoară comenta o fotografie de familie împreună cu copiii de clasa întâi. Unul dintre băieţii din fotografie avea părul şi pielea de o altă culoare decât ceilalţi membri ai familiei.

Unul dintre elevi sugeră că acest băieţel fusese adoptat. O elevă mititică, Jenny, interveni prompt: “Ştiu absolut totul despre adopţii pentru că şi eu am fost adoptată”.

“Ce înseamnă să fii adoptat?”, întrebă pe ton nesigur un alt elev.

“Înseamnă”, răspunse Jenny, “Că în loc să creşti în burtica mamei creşti în sufletul ei.”

O femeie fericita

 

"Mama mea avea multe probleme. Nu dormea si se simtea epuizata. Era irascibila, cicalitoare, morocanoasa.
Mereu era bolnava.
Pana intr-o zi, cand, asa, dintr-o data, s-a schimbat.
Situatia era cea dintotdeauna, insa ea era diferita.

Intr-o zi, cand tata ii zice:
- Iubito, merg la o bere cu baietii. Am obosit. De trei luni caut de lucru si nu gasesc nimic.
Mama ii raspunde:
- Foarte bine!

Apoi, cand fratele meu ii aduce la cunostinta:
- Mama, la Universitate, merg rau la toate materiile.
Mama ii zice:
- Foarte bine! Recuperezi tu! Daca nu, repeti semestrul, dar taxa ti-o platesti singur.

Sora mea, la randu-i:
- Mama, am lovit masina.
Mama:
- Foarte bine, fata mea! Du-o in Service. Gandeste-te cum platesti si intre timp, circula cu autobuzul sau cu metroul.

Urmatoarea fu nora:
- Vin sa stau la voi cateva luni.
Raspunsul mamei:
Foarte bine! Fa-te comoda pe canapeaua din salon si cauta-ti niste asternuturi in sifonier.

Vazand asemenea reactii ciudate din partea mamei, am inceput sa ne facem griji. Asa ca, ne-am strans cu totii sa ne sfatuim ce sa facem. O suspectam ca a mers la medic si ca ala, medicul, i-a prescris niste pastile de "ma doare-n cot de toata lumea" de 1000 mg.
Si sigur, sigur si-a administrat o supradoza.

Am propus atunci o "investigatie" urgenta asupra starii mamei, pentru a o indeparta de orice posibila dependenta fata de orice medicament anti-istericale.
Mare ne-a fost surpriza insa cand mama a inceput sa ne explice:
- Mi-a luat mult timp pana mi-am dat seama ca fiecare e responsabil pentru viata sa. Am avut nevoie de multi ani sa descopar ca anxietatea mea , mortificarea mea, depresia mea, nervii mei, noptile mele de nesomn, stresul meu, nu rezolvau problemele voastre, ci le acutizau pe ale mele.

Eu nu sunt responsabila de actiunile celorlalti, dar sunt responsabila de reactiile mele fata de acestea.
De aceea, am ajuns la concluzia ca datoria mea fata de mine insami este aceea de a-mi pastra calmul si de a lasa pe fiecare sa-si rezolve propriile probleme. Am urmat cursuri de yoga, meditatii, miracole, dezvoltare personala, igiena mintala, vibratie si programare neurolingvistica. Si in toate am gasit un numitor comun.

Toate conduc catre acelasi punct: Eu pot sa intervin doar asupra mea.

Voi toti aveti toate resursele necesare pentru a va rezolva propriile vieti. Eu pot doar sa va dau un sfat, daca il cereti bineinteles.
Ca il urmati sau nu, depinde doar de voi.

Asa ca, incepand de azi, incetez sa mai fiu: receptorul responsabilitatilor voastre, sacul culpelor voastre, masina de spalat a remuscarilor voastre, avocatul greselilor voastre, zidul plangerilor voastre, cea care va rezolva problemele si roata de rezerva care se achita de responsabilitatile voastre.
Azi, va declar adulti, indepententi si autonomi.

Am amutit cu totii!

Incepand cu acea zi, familia a inceput sa functioneze.
Pentru ca, de atunci, toti din casa stiu exact ce au de facut."

Autor:
O FEMEIE FERICITA!

(Gema Leticia Rodriguez Montero