duminică, 1 noiembrie 2020

O femeie fericita

 


"Mama mea avea multe probleme. Nu dormea si se simtea epuizata. Era irascibila, cicalitoare, morocanoasa.
Mereu era bolnava.
Pana intr-o zi, cand, asa, dintr-o data, s-a schimbat.
Situatia era cea dintotdeauna, insa ea era diferita.

Intr-o zi, cand tata ii zice:
- Iubito, merg la o bere cu baietii. Am obosit. De trei luni caut de lucru si nu gasesc nimic.
Mama ii raspunde:
- Foarte bine!

Apoi, cand fratele meu ii aduce la cunostinta:
- Mama, la Universitate, merg rau la toate materiile.
Mama ii zice:
- Foarte bine! Recuperezi tu! Daca nu, repeti semestrul, dar taxa ti-o platesti singur.

Sora mea, la randu-i:
- Mama, am lovit masina.
Mama:
- Foarte bine, fata mea! Du-o in Service. Gandeste-te cum platesti si intre timp, circula cu autobuzul sau cu metroul.

Urmatoarea fu nora:
- Vin sa stau la voi cateva luni.
Raspunsul mamei:
Foarte bine! Fa-te comoda pe canapeaua din salon si cauta-ti niste asternuturi in sifonier.

Vazand asemenea reactii ciudate din partea mamei, am inceput sa ne facem griji. Asa ca, ne-am strans cu totii sa ne sfatuim ce sa facem. O suspectam ca a mers la medic si ca ala, medicul, i-a prescris niste pastile de "ma doare-n cot de toata lumea" de 1000 mg.
Si sigur, sigur si-a administrat o supradoza.

Am propus atunci o "investigatie" urgenta asupra starii mamei, pentru a o indeparta de orice posibila dependenta fata de orice medicament anti-istericale.
Mare ne-a fost surpriza insa cand mama a inceput sa ne explice:
- Mi-a luat mult timp pana mi-am dat seama ca fiecare e responsabil pentru viata sa. Am avut nevoie de multi ani sa descopar ca anxietatea mea , mortificarea mea, depresia mea, nervii mei, noptile mele de nesomn, stresul meu, nu rezolvau problemele voastre, ci le acutizau pe ale mele.

Eu nu sunt responsabila de actiunile celorlalti, dar sunt responsabila de reactiile mele fata de acestea.
De aceea, am ajuns la concluzia ca datoria mea fata de mine insami este aceea de a-mi pastra calmul si de a lasa pe fiecare sa-si rezolve propriile probleme. Am urmat cursuri de yoga, meditatii, miracole, dezvoltare personala, igiena mintala, vibratie si programare neurolingvistica. Si in toate am gasit un numitor comun.

Toate conduc catre acelasi punct: Eu pot sa intervin doar asupra mea.

Voi toti aveti toate resursele necesare pentru a va rezolva propriile vieti. Eu pot doar sa va dau un sfat, daca il cereti bineinteles.
Ca il urmati sau nu, depinde doar de voi.

Asa ca, incepand de azi, incetez sa mai fiu: receptorul responsabilitatilor voastre, sacul culpelor voastre, masina de spalat a remuscarilor voastre, avocatul greselilor voastre, zidul plangerilor voastre, cea care va rezolva problemele si roata de rezerva care se achita de responsabilitatile voastre.
Azi, va declar adulti, indepententi si autonomi.

Am amutit cu totii!

Incepand cu acea zi, familia a inceput sa functioneze.
Pentru ca, de atunci, toti din casa stiu exact ce au de facut."



Autor:
O FEMEIE FERICITA!

(Gema Leticia Rodriguez Montero

vineri, 30 octombrie 2020

prezentare OGI

POVESTEA CELOR DOUĂ PIETRICELE

 

POVESTEA CELOR DOUĂ PIETRICELE


        A fost odată într-un mic cătun, un om care datora o sumă mare de bani unui cămătar bătrân. Datornicul avea o fată foarte frumoasă care, i-a căzut cu tronc cămătarului. Acesta a propus un târg: va anula datoria în schimbul fetei. Fata şi tatăl ei erau îngroziţi de aşa o propunere. Cămătarul le-a spus că un mic joc al sorţii va rezolva propunerea lui, astfel: El va pune într-o pungă goală două pietricele, una albă şi alta neagră, iar fata va scoate una din pietricelele din pungă, fără să se uite. 

    Dacă va scoate pietricica neagră, fata va trebui să-i fie soţie, iar datoria tatălui va fi ştearsă. Dacă va scoate pietricica albă, fata nu se va mărita cu cămătarul, dar datoria tatălui va fi de asemenea ştearsă. Dacă ea refuză să scoată una din  pietricele, tătăl ei va fi trimis la închisoare pentru neplata datoriei. In timp ce vorbea, cămătarul a cules două pietricele din prundisul drumului, dar viclean cum era, a cules două pietricele negre, pe care le-a pus în pungă.

     Fata, cu o privire ageră, a observat ce a facut cămătarul, dar nu a spus nimic. Cămătarul i-a spus fetei să scoată una din pietre din pungă. Discuţia asta avea loc pe drumul de prundiş presărat cu multe pietricele din faţa casei datornicului. 

Imaginaţi-vă pentru o clipă, voi ce aţi fi făcut..?! Ce i-ati fi spus fetei să facă? 

Daca analizăm situaţia, sunt trei posibilitaţi:                                                                     

  🔴   Fata refuză să scoată  pietricica din pungă.                                                                 

  🔴  Scoate ambele pietre din pungă dovedind înşelătoria pusă la cale de cămătar.         

  🔴 Scoate una din cele două pietre negre şi se sacrifică măritându-se cu cămătarul, salvându-şi astfel tatăl de la închisoare. 

    Povestea vrea să arate diferenţa dintre gândirea logică şi aşa-numita gândire liberă. Dilema fetei nu poate fi rezolvată într-un mod echitabil prin logica tradiţională! 

Gândiţi-vă la consecinţele celor trei opţiuni. Ce se putea face? Tânăra fată a găsit totuşi o soluţie alternativă şi ingenioasă, care a rezolvat problema: ea scos o pietricică din pungă şi s-a prefăcut că a scăpat-o pe jos, amestecandu-se cu celelalte pietricele din prundişul drumului.

– Ah ! Zău, sunt aşa de neîndemanatică – a exclamat fata! – Dar nu contează, dacă scoţi cealaltă pietricică din pungă, vom şti care piatră am scos-o la început, nu-i aşa? – încheie fata.

– Deoarece  a doua piatră este neagră, e logic că prima piatră trebuie să fi fost albă! – a spus cineva.   

Bătrânul si vicleanul cămătar nu s-a încumetat să-şi expună înşelătoria, a înghiţit în sec şi a trebuit să accepte rezultatul jocului. A căzut pradă propriei lui înşelătorii. Tânăra fată a schimbat  o situaţie aparent imposibilă într-un final foarte avantajos!                          

  Morala  : 

Soluţii  există întotdeauna pentru cele mai multe din probleme, dacă  examinăm problema din diferite puncte de vedere.                                                           



  Să aveţi numai gânduri pozitive şi să luaţi decizii înţelepte!

Poveste

Poveste Un înger tânăr, sleit de puteri, ședea pe pervazul unui apartament urban și privea cu melancolie la femeia ce zăcea nemișcată pe can...