Iubirea si timpul
Se spune ca a fost odata
demult, o insula. Si pe aceasta îndepartata insula traiau toate sentimentele si
valorile umane:
Buna Dispozitie,
Tristetea, Întelepciunea… si - ca toti ceilalti - Iubirea.
Într-o buna zi,
sentimentele au fost anuntate ca insula era pe cale sa se scufunde si îsi
pregatira navele si plecara.
Doar Iubirea ramase pâna în ultimul moment.
Când insula fu pe punctul de a se scufunda, Iubirea decise
sa ceara ajutor.
Bogatia a trecut pe lânga Iubire cu o barca luxoasa.
Iubirea îi zise:
“Bogatie, ma poti lua cu tine?”
“Nu te pot lua, caci e mult aur si argint în barca mea si
nu am loc pentru tine.”
Iubirea se hotarî atunci sa ceara ajutorul Orgoliului,
care tocmai trecea pe-acolo într-o superba nava.
“Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine?”
“Nu te pot ajuta, Iubire…” - raspunse Orgoliul - “aici
totul e perfect, mi-ai putea strica nava”.
Atunci Iubirea implora Tristetea, care trecea pe lânga ea:
“Tristete, te rog, lasa-ma sa vin cu tine!”
“Oh Iubire,” – îi raspunse Tristetea – “sunt atât de
trista încât trebuie sa ramân singura...”
Chiar si Buna Dispozitie trecu pe lânga Iubire, dar era
atât de multumita, încât nici nu auzi ca este strigata.
Dintr-o data se auzi o voce:
“Vino Iubire, te iau cu mine “
Vorbea un batrân.
Iubirea se simti atât de recunoscatoare si plina de
bucurie, încât uita sa îl întrebe pe batrân cine este.
De cum sosira pe tarm, batrânul pleca.
Iubirea îsi dadu seama cât de mult îi datora batrânului si
a întrebat Cunoasterea:
“Cunoastere, îmi poti spune cine m-a ajutat?”
“A fost Timpul” – a raspuns Cunoasterea.
“Timpul?” - se întreba Iubirea – “De ce tocmai Timpul m-a
ajutat?”
Cunoasterea, plina de întelepciune, raspunse:
“Pentru ca numai Timpul e în stare sa înteleaga cât de
importanta e Dragostea în viata!”
