Prima toamnă !
Legenda spune că atunci când a venit prima toamnă pe
lume toate păsările s-au grăbit să plece spre ţări mai calde. Una singură mai
rămăsese: o pasăre mică şi zgribulită, pe o creangă de la marginea codrului.
Avea, sărăcuţa, o aripă ruptă şi nu putea să zboare prea mult. S-a dus să ceară
ajutorul unui copac, căci acesta având rădăcini, de bună seamă că nu va pleca
nicăieri şi va şti cum să înfrunte frigul şi crivăţul iernii.
S-a dus mai întâi la stejar, văzându-l mai falnic:
citeste mai mult...
– Te rog frumos,
lasă-mă să trăiesc printre ramurile tale, căci vine iarna şi voi muri fără
adăpost!
– Nu pot, i-a
răspuns semet stejarul, nu vreau să-mi mănânci ghindele. Caută-ţi de drum!
S-a dus, biata pasăre, şi la un fag, dar nici acesta
nu s-a îndurat să o găzduiască:
– Îmi pare rău, i-a
zis fagul îngrijorat de vântul ce se înţetea. Am deja destule griji şi iarna o
să fie grea. Nu pot să te ajut.
Şi tot aşa, de la un copac la altul… Biata pasăre nici
nu ştia încotro să se mai îndrepte, când, trecând pe lângă brad, auzi spre
mirarea şi bucuria ei:
– Ei, pasăre, nu te
mai frământa. Dacă vrei rămâi la mine. Poţi sta pe oricare dintre crengile mele
şi împreună vom trece noi şi peste iarna ce vine!
Bucuroasă, pasărea îşi făcu degrabă un culcuş pe una
dintre ramurile bradului. Şi chiar din noaptea aceea vântul rece începu să
sufle. Palide, una câte una, frunzele pomilor cădeau la pământ. Doar frunzele
bradului rămâneau verzi, toţi fiind uimiţi de aşa minune. Şi vântul se miră
nespus, aşa ca s-a dus chiar înaintea Creatorului:
– Doamne, lasă-mă
sa scutur şi frunzele bradului, aşa cum fac cu toţi copacii.
– Nu, i-a răspuns
Dumnezeu vântului.
Bradului să nu-i faci nimic, căci a fost bun cu biata
pasăre. De el să nu te atingi!
Şi de atunci, dragii mei, toţi copacii îşi pierd haina
lor de frunze şi flori, doar bradul îşi păstrează totdeauna frunzele verzi, fie
vară, fie iarnă...
sursa: internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumim pentru lectură și pentru că DISTRIBUI: