Rugăciunea broaștei
„Într-o
noapte, pe când se ruga, fratele Bruno a fost tulburat de orăcăitul unui
broscoi. Încercările lui de a ignora sunetele dizgraţioase s-au dovedit
inutile, aşa că, exasperat, a sfârşit prin a striga pe fereastră:
- Tăcere!
Îmi fac rugăciunile!
Fratele
Bruno era un sfânt, aşa că porunca lui a fost imediat ascultată. Toate
creaturile vii din preajmă au tăcut, pentru ca sfântul să se poată ruga în
pace.
În mintea
lui Bruno a apărut însă o îndoială, care i s-a părut chiar mai tulburătoare:
- Dacă
Dumnezeu ascultă cu aceeaşi plăcere orăcăitul broaştei ca şi psalmii tăi?
- Ce
plăcere i-ar putea face lui Dumnezeu orăcăitul unei broaşte? nu s-a lăsat mai
prejos Bruno.
Dar vocea
interioară a insistat:
- De ce
crezi că a inventat Dumnezeu sunetul?
Bruno nu
ştia, aşa că s-a decis să afle de ce. El a ieşit la fereastră şi a strigat:
- Cântă!
Orăcăitul
broscoiului s-a auzit imediat, însoţit cu veselie de toate broaştele din
vecinătate. Bruno a ascultat cu atenţie zgomotele şi şi-a dat seama că dacă nu
le mai opune rezistenţă, ele nu mai sunt supărătoare, ci dimpotrivă, îmbogăţesc
tăcerea nopţii.
Odată cu
această descoperire, inima lui Bruno a intrat în armonie cu universul şi pentru
prima oară în viaţă, el a înţeles ce înseamnă să te rogi cu adevărat.ˮ
sursa : Anthony de
Mello
