luni, 9 noiembrie 2020

O poveste fascinanta !😍💖

 

O poveste fascinanta !



În fiecare zi, cățelul lui Amber, Bill, se uită obsesiv pe fereastră. Ar putea face asta fără încetare, indiferent de oră.

Privirea lui concentrată e mereu îndreptată asupra unui singur loc: sufrageria vecinului. 

Inițial, Amber a crezut că Bill vrea doar să iasă afară la plimbare. Însă adevărul era cu totul altul.

Atunci când Amber și-a dat seama ce urmărea Bill de fapt... a avut parte de șocul vieții ei!

La început, a crezut că poate i-a acordat mult prea puțină atenție. Amber era destul de prinsă la serviciu, însă atunci când se întorcea acasă îl răsfăța pe Bill cu toată atenția ei. 

De asemenea, aceasta era conștientă că nu era un lucru neobișnuit ca un câine să se uite pe fereastră, însă situația acesta în particular i se părea nenaturală.

Bill nu era bolnav și mânca bine. Câteodată chiar devora tot ce avea în bol din doar câteva înghițituri. Însă obsesia lui de a privi pe fereastră nu părea să se diminueze.

Ce era atât de special la acea fereastră de îi capta atenția lui Bill aproape non-stop?

Pe măsură ce trecea timpul, Amber era din ce în ce mai intrigată și a încercat să afle ce îl atrăgea atât de tare pe Bill, însă fără succes.

La început, nici măcar nu a dat prea mare importanță situației.

Câinii se holbează uneori, și alte dăți devine chiar unul dintre obiceiurile lor. Poate Bill se uita la un alt cățel, sau poate urmărea mașinile. Ori să fi fost doar un semn că își dorea să iasă la plimbare?

Într-una dintre zilele în care Bill era din nou cu privirea concentrată pe fereastră, Amber a încercat să-l scoată afară la o plimbare, dar cățelul s-a împotrivit și a vrut să rămână la fereastră. 

Ce se întâmpla atunci?

Amber a făcut ochii mici, încercând să deslușească în depărtare la ce se uita cățelul ei. 

Își putea da seama ca Bill se holba la ceva foarte specific. Cățelul nu se uita când într-o parte, când în alta, ci avea atenția fixată înt-un singur punct.

Prin urmare, dacă Bill nu se uita după mașini, atunci la ce privea așa concentrat? Era o persoană? Un obiect? Ce îi putea capta atenția pentru atâta timp?



Amber a decis să-și ia o zi de concediu pentru a descoperi misterul.

Și atunci când a deslușit ennigma, și-a dat seamă că e vorba de ceva remarcabil!



Amber a decis să investigheze în detaliu. În timp ce se uita la TV, l-a văzut din nou pe Bill uitându-se către sufrageria vecinului. Și, prin fereastră, a observat și ea ceva remarcabil...



Pisica vecinului, pe care o vedea acum clar, părea să se uite și ea cu mare concentrare la Bill. Însă acest schimb de priviri a durat doar câteva minute...

Așa că de ce a continuat cățelul lui Amber să se uite pe fereastră timp de încă două ore după?

Era picătura care a umplut paharul! Misterul trebuia rezolvat fără întârziere. Așa că Amber a ieșit afară și s-a îndreptat către casa vecinului...

Ajunsă mai aproape, a observat că pisica vecinului se ghemuise și părea că a adormit. Prin urmare, nu pisica continuase să îi atragă atenția lui Bill în acele două ore. 



Lui Bill nu îi plăceau prea mult pisicile, dar nu le ura atât de mult încât să stea două ore la fereastră. Explicația nu o mulțumea pe Amber.

Câinii și pisicile nu sunt, nici pe departe, cei mai buni prieten. E un lucru cunoscut de toată lumea. Însă în acea zi, credința aceasta avea să fie zdruncinată de o întâmplare foarte specială.  

Amber aproape că renunțase să încerce să deslușească misterul. Chiar atunci, aceasta s-a întors și... 

Puf... la fereastră a reapărut pisica vecinului, de data aceasta stând drept și întorcându-i privirea lui Bill!

Lui Amber îi era acum clar.  Pisica vicleană îl urmărea pe Bill în aceeași măsură în care și el o urmărea pe ea. Singura diferență era că pisica o făcea pe furiș.

Aflând această nouă informație, Amber a decis să cerceteze mai îndeaproape. A traversat peluza și s-a îndreptat către ușa vecinului. Acesta era un bărbat mai în vârsta care locuia singur.

Amber nu știa prea multe despre acesta și a sunat cu reținere la ușa. Era însă hotărâtă să deslușească situația. Atunci când vecinul a deschis, Amber i-a spus direct despre ce era vorba.

Răspunsul, în schimb, a fost unul la care nu s-ar fi așteptat niciodată.

Vecinul observase și el comportamentul ciudat al pisicii lui. Și aceasta stătea la fereastră ore în șir și zile la rând.

Nici unul dintre ei nu își putea explica în schimb această legătură ciudată dintre Bill și pisică. Cei doi nu se întâlniseră niciodată, așa că ce aveau oare de împărțit?

Amber și vecinul s-au uitat unul la celălat debusolați și, chiar în acel moment, ceva ciudat s-a întâmplat...

Au auzit un foșnăit afară și au observat că atât Bill cât și pisica se uitau concentrați câtre un punct fix aflat între cele două case...



Între cele două case se afla o alee la capătul căreia era un piedestal cu o vază deasupra. Ornamentul cântărea destul de mult, așa că orice sau oricine cauzase zgomotul trebuia să fie destul de mare.

Vaza stătea într-un echilibru precar și părea gata să cadă în orice moment. Pisica s-a uitat cu ochii speriați la cei doi și a început să miaune.

Amber l-a auzit și pe Bill lătrând. Ceva clar se întâmpla!

Cei doi vecini s-au grăbit spre ornamentul din capătul aleei. Statueta de grădină, ce cântărea mai mult de 80 de kilograme, a căzut până când au reușit ei să ajungă la ea.

Însă nu căzătura i-a speriat cel mai tare; ceea ce au descoperit ulterior i-a șocat până în măduva oaselor!

La scurt timp după au descoperit de ce căzuse vaza. Printre tufișuri au văzut o umbră imensă care a fugit și a dispărut în pădurea din spatele celor două case.

Să fi fost o persoană? Un lucru era sigur... nu era prima dată când fusese în curtea lor.  Ușa de la șopronul lui Amber era larg deschisă și acesta era plin de pungi de cipsuri deschise și bucăți de pâine erau împrăștiate peste tot.

Cum și vecinul știa că avea provizii în șopron, a fugit repede către acesta și a observat că și încuietoarea lui fusese forțată.

Amber nu a ezitat niciun moment. A pus mâna pe telefon și a sunat la poliție.

"Cineva a intrat cu forța în hambarele noastre. Veniți repede."

A durat ceva până când a ajuns poliția. Aparent, intrarea prin efracție nu reprezenta o prioritate pentru ei.

Atunci când într-un sfârșit au ajuns, hoțul probabil că era deja foarte departe. 

Poliția a investigat toată zona pentru indicii, însă nu au găsit urme de pași și nici alte dovezi. Se pregăteau să plece când...

Ușile celor două case s-au deschis dintr-o dată. Bill și pisica vecinului au ieșit în fugă. Alergau din ce în ce mai repede...



În plină viteză, au sărit în tufișuri și au intrat în pădure...

De obicei investigatorii erau cei care indicau direcția unei urmăriri, însă de această dată polițiștii, Amber și vechinul ei trebuiau să se bazeze pe calitățile de detectivi ale animalelor de companie.

Într-un final, acești doi prieteni neașteptați s-au dovedid a fi perfecți pentru rezolvarea cazului. 

Cele două animale de companie au fugit în pădure în timp ce proprietarii lor au încercat să țină pasul. Nu a fost ușor. Bill și pisica erau rapizi și aproape că le-au pierdut urma.

Însă dintr-o dată Amber l-a zărit pe Bill care stătea pe loc.

Oare descoperiseră ceva?

Atunci Amber l-a auzit pe Bill lătrând. În mod cert găsise ceva. Oare să fi fost personajul misterios care le spărsese șopronul? Și dacă da, de ce se oprise?

Poate căzuse și se lovise?

Încet, dar sigur, proprietarii și polițiștii s-au apropiat de câțeul care lătra. Trebuiau să înainteze cu  atenție, deoarece nu știau ce aveau să găsească. 

Chiar și rănit, hoțul putea fi periculos, se gândea Amber...

Dar atunci a auzit un sunet la care nu se aștepta nimeni. La aproximativ 50 de metri în departare, un mormăit asurzitor a răsunat în toată pădurea.

ROOOOOORRR!!!!!!!



Întreaga echipă a fost șocată de mormăit. Acesta i-a făcut să tresară și să încremenească în loc. Și bine au făcut că s-au oprit, deoarece ce aveau să găsească era de 1000 de ori mai periculos decât orice hoț. 

Amber a înaintat cu mare grijă către locul de unde se auzise mormăitul.

40 de metri, 30 de metri, 20 de metri, 10 metri...

Inima lui Amber bătea atât de repede încât simțea că o să îi sară din piept. Bill și pisica stăteau pe un mic deal între doi copaci căzuți. Amber s-a așezat lângă Bill și s-a uitat în jos.



Și atunci l-a văzut. Era un urs Grizzly imes!

Întreaga echipă a fost paralizată de frică timp de câteva secunde. Dar apoi și-au revenit din șoc și și-au dat seama că trebuie să acționeze rapid. 

Urșii Grizzly pot fi extrem de periculoți și acesta nu era un pui.

Unul dintre polițiști a luat-o pe Amber de mână. Aceasta s-a întors repede și a fugit cât au ținut-o picioarele. Când s-a uitat în spate, a văzut că Bill și pisica erau încă nemișcați. 

Cele două animale de companie s-au uitat în jur și au început să latre și să miaune cât de tare puteau. Ce se întâmpla?

Amber s-a întors și s-a uitat cu mai multă atenție în jos... URSUL E RĂNIT!



Vremea fusese foarte rea în ultimele zile și copacii fuseseră afectați de vântul puternic. Unul dintre copacii căzuți aterizase chiar pe piciorul ursului. 

Bietul urs nu se putea ridica și mormăia de furie, dar și de durere.

Amber nu a mai ezitat și a sunat serviciul de protecție al animalelor. Veterinarii au anesteziat sărmanul urs și au promis că aveau să-l facă  bine cât de curând.

După această zi plină de peripeții, Amber s-a întors acasă cu Bill. Hoțul fusese identificat, găsit și salvat.

Însă mai era încă ceva ce nu îi dădea pace lui Amber...

Ce căuta un urs Grizzly în spatele casei ei? Amber locuia într-un cartier zgomotos, cu multe mașini și multă aglomerație. Nu era genul de loc care ar atrage un animal sălbatic.

Gândindu-se la această neconcordanță. a ajuns în fața garajului. Chiar în acel moment a auzit un sunet pe care îl mai auzise în acea după-amiază.

Era mai înfundat și mai prietenos. dar era cu siguranță mormăitul unui urs.

Bill s-a smucit din lesă și a fugit către locul de unde se auzea mormăitul. Ceea ce a descoperit acolo Amber a lăsat-o încremenită și cu gura căscată.

Asta explica totul!



În spatele casei ei se afla o ursoaică. Și nu era singură.

Între picioarele ei din fața ascundea doi puiuți care se înfruptau dintr-o conservă de fasole.

Atunci i-a căzut fisa lui Amber. Ursul Grizzly rănit nu furase mâncare pentru el. Partenera lui născuse chiar lângă casa lui Amber și acesta voia să își hrănească puii. 

Amber a sunat din nou serviciul de protenție al animalelor deoarece voia să afle cum se simțea tatăl. Abia aștepta să reunească familia.

Telefonul a sunat și a tot sunat...

Un reprezentat de la serviciul de protecție al animalelor a răspuns și a fost încântat de veste. Tatăl, pe care îl porecliseră Boris, era într-o stare bună. Urma să se mute într-un alt adăpost a doua zi, pentru recuperare. 

Aceștia au venit și după mama-urs și au salvat-o pe aceasta și pe puiuții ei din spatele casei pentru a reuni familia. Amber le-a dus dorul ursuleților. Se vedea clar că îi îndrăgise din primul moment. 

Familia de urși Grizzly e deja reunită de câteva săptămâni bune și piciorul lui Boris e aproape complet vindecat. Aceștia vor fi în curând eliberați în mediul lor natural unde își vor putea crește așa cum trebuie puiuții.



Și când te gândești că totul a început cu un câțel care se uita îndelung pe fereastră și cu stăpâna lui curioasă și s-a sfârșit cu o incredibilă misiune de salvare a unei familii de urși Grizzly!

Un lucru e cert: Boris și familia lui îi sunt recunoscători cățelului Bill și stăpânei lui, Amber. 

 


 

joi, 5 noiembrie 2020

Invataturi de la Charlie Chaplin

 




,, În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit. Și atunci, am putut să mă liniștesc. Astăzi, știu că aceasta se numește … Stimă de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele. Astăzi, știu că aceasta se numește … Autenticitate.




În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viață diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală. Astăzi, știu că aceasta se numeste … Maturitate.


În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul … Astăzi, știu că aceasta se numește … Respect.


În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situații, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, rațiunea mea numea asta egoism. Astăzi, știu că aceasta se numește … Amor propriu.


În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber și am renunțat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place și în ritmul meu. Astăzi, știu că aceasta se numește … 


În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate și mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înșelat. Astăzi, am descoperit … Modestia.


În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul si să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viață. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile. Și aceasta se numeste … Plenitudine.


În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că rațiunea mă poate însela si dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte prețios. si toate acestea înseamnă … Să stii să trăiești cu adevărat.”


Charlie Chaplin



sursa: Internet

Secretul lamaiilor congelate

 




O lămâie congelată NU trebuie să îți lipsească din casă!

S-a tot discutat despre puterea lamaii de a curata organismul si de a echilibra ph-ulul, s-au scris numeroase articole despre beneficiile consumului de apa cu lamaie pe stomacul gol, cu toate acestea, lamaia poate face mult mai multe pentru tine.

In sucul de lamaie se afla acid citric, citrati de calciu si de potasiu, glucoza si fructoza direct asimilabile. Dintre saruri minerale si oligoelemente gasim fier, calciu, siliciu, fosfor, mangan, cupru. Foarte importante sunt si vitaminele: B1, B2, B3, C, PP, care se afla mai ales in pulpa lamaii.

Provitamina A (carotenul) care stimuleaza cresterea si mentine tineretea tesuturilor, este prezenta in coaja. Tot din coaja se obtine un ulei volatil folosit in aromaterapie si care, printre altele, ajuta in tratarea unor afectiuni hepatice. Contra oxiurilor se folosesc samburii pisati, amestecati cu miere.

Cum folosim lămâia congelată

Specialiștii recomandă să cumpărăm lămâi organice, care nu sunt tratate cu pesticide, să le spălăm și să le punem la congelator. O dată înghețat, fructul va puteai fi răzuit și consumat ca atare.

Lămâia congelată și dată prin răzătoare poate fi servită după preferințe: în salată, pe înghețată, în supe, sosuri sau cereale. Veți observa că pe lângă beneficiile de care vă veți bucura, va îmbunătăți și gustul alimentelor.

In sucul de lamaie se afla acid citric, citrati de calciu si de potasiu, glucoza si fructoza direct asimilabile. Dintre saruri minerale si oligoelemente gasim fier, calciu, siliciu, fosfor, mangan, cupru. Foarte importante sunt si vitaminele: B1, B2, B3, C, PP, care se afla mai ales in pulpa lamaii.

Provitamina A (carotenul) care stimuleaza cresterea si mentine tineretea tesuturilor, este prezenta in coaja. Tot din coaja se obtine un ulei volatil folosit in aromaterapie si care, printre altele, ajuta in tratarea unor afectiuni hepatice. Contra oxiurilor se folosesc samburii pisati, amestecati cu miere.

Lamaia contine si limonoizi, niste fitochimicale extrem de puternice in lupta cu bolile si sunt chiar mai eficiente decat chimioterapia.

Aceste fitochimicale protejeaza impotriva anumitor forma de cancer, scad colesterolul, ajuta la detoxifierea ficatului si sunt in cantitate de 10 ori mai mare in coaja decat in suc.

Daca vrei sa beneficiezi de toate proprietatile lamaii, ar trebui s-o consumi in totalitate si nu doar sa asezonezi preparatele cu suc. Cea mai simpla modalitate de a folosi lamaia cu coaja, pulpa si suc si chiar samburi este sa o congelezi.

Cauta lamai bio, spala-le si pastreaza-le la congelator intregi sau taiate in sferturi.

Odata inghetata, luati o razatoare si radeti din ea (pe razatoarea fina) peste preparatele alimentare: salate, ciorbe, supe, cereale, sosuri pentru paste, orez, prajituri si peste orice preparat vrei.



Cel mai probabil, asociezi lamaia cu vitamina C din suc, insa trebuie sa stii ca in coaja sunt de 5-10 ori mai multe vitamine.

Lamaia scade tensiunea arteriala, este antidepresiva, combate stresul si tulburarile nervoase.

Samburii din lamaie actioneaza eficient asupra unui larg spectru de infectii: fungi, microbi si tot felul de paraziti. Esenta de lamaie neutralizeaza bacilul lui E berth (care provoaca febra tifoida) in 5 minute, stafilococul auriu in 5 minute, bacilul lui Laeffler (difteria) in 20 de minute.

Vaporii esentei de lamaie stopeaza inmultirea bacilului tuberculozei si a streptococului hemolitic in cateva ore.

Cu metoda congelarii , puteti beneficia de toti nutrientii continuti in acest fruct.

Lamaile au efecte remarcabile asupra chisturilor si tumorilor, arată un studiul publicat de secretele.com. Acestea actioneaza eficient impotriva parazitilor interni, au efecte antibacteriene si antifungice, de reglare a tensiunii arteriale, antidepresive, respectiv de combatere a stresului si a tulburarilor nervoase.

Unul dintre cei mai mari producatori de medicamente ai lumii a declarat ca procesul de congelare a lamailor poate activa proprietatile acestora cu privire la combaterea cancerului si a bolilor inflamatorii.

In plus, purtatorii de cuvant ai acestui producator sustin ca mai bine de 20 de teste de laborator desfasurate incepand cu 1970 si pana in prezent au demonstrat ca lamaile congelate omoara celulele maligne caracteristice unui numar de 12 tipuri de cancer, printre care si cel de colon, de san, de prostata, pulmonar si pancreatic.

In ceea ce priveste eficienta lamailor in tratamentul cancerului, s-a constatat ca anumiti compusi ai acestor fructe sunt de 10.000 de ori mai puternici decat produsul Adriamycin, un medicament frecvent folosit in chimioterapie pentru a incetini ritmul de inmultire a celulelor canceroase.

Cel putin la fel de important, terapia cu extract de lamaie distruge exclusiv celulele canceroase maligne, lasand neafectate celulele sanatoase.

Pentru a te bucura de aceste proprietati, tot ce trebuie sa faci este te aprovizionezi cu lamai, sa le speli bine, iar apoi sa le pui la congelator. Odata congelate, da-le pe razatoare sau toaca-le marunt asa cum sunt, fara a le indeparta coaja.

Dupa decongelare, adauga lamaia cat mai des in alimentatie. Presar-o peste salate, inghetata, supe, cereale, taietei, sosuri de spaghete, samd. Ca un bonus suplimentar, adaugarea de lamaie peste alimente confera un plus de savoare multor mancaruri si preparate culinare.


Procedura este simplă: se spală bine lămâile cu apă și bicarbonat, se clătesc, apoi se pun la congelator.După ce îngheață fructul, se răzuie și se transformă într-o pudră de lămâie care se consumă în salate, înghețată, supe, sosuri sau cereale si în diverse băuturi.

Multe persoane, care sunt conștiente de valoarea cojii de lămâie își prepară, infuzii din coaja acestei citrice Este bine de știut însă că prin fieberea lămâii se pierd până la 40% din proprietățile ei. Dacă lămâia este înghețată, toate vitaminele sunt conservate și le puteți consuma mai ușor.


Nu uita :

Cea mai sanatoasa parte a lamaii este coaja si pielita, iar de cele mai multe ori acestea sunt aruncate pentru ca oamenilor nu le place gustul lor. Daca folosesti lamaile integral, inclusiv coaja, poti beneficia de 5 pana la 10 ori mai multe vitamine si alte avantaje…iar daca le si congelezi, efectul se va dubla!




Stiai? 9 fructe cu cel mai mare conținut de prebiotice

  Stiai? 9 fructe cu cel mai mare conținut de prebiotice Un element-cheie pentru menținerea unui microbiom intestinal echilibrat îl reprezin...