marți, 30 martie 2021

Maxima zilei

Maxima zilei. 

- Fericirea -

,,Se spune că într-o zi toți zeii s-au adunat și au vrut să se distreze. Cineva a sugerat:
– Ce-am putem lua de la oameni, să ascundem  și să ne amuzăm de căutarea lor?
La care un alt zeu a răspuns:
– Ei bine, știu ce putem lua – fericirea. Dar unde putem să o ascundem, astfel încât oamenii să o caute mult timp și să nu o găsească?
Unul dintre ei s-a oferit să ascundă fericirea pe cel mai înalt vârf din lume, dar ceilalți i-au spus:
– Oamenii sunt foarte puternici, pot urca pe orice vârf. Vor urca rapid în vârf și vor găsi fericirea. Este prea simplu.
Altcineva a venit cu o idee mai interesantă:
– Ar trebui să ascundem fericirea în fundul celei mai adânci mări.
Și ceilalți au răspuns:
– Oamenii sunt cele mai interesante creaturi pe care le-am făcut, așa că nu le va fi greu să inventeze o mașinărie care se poate scufunda până la fund.
– Atunci să ducem fericirea pe altă planetă, nimeni nu o va găsi acolo sigur.
– Îți amintești, i-am înzestrat cu o minte descurcăreață, datorită căreia pot construi cu ușurință o navă cu care să călătorească oriunde doresc.
Și atunci cel mai înțelept și cel mai bătrân zeu a spus:
– Cunosc eu un loc în care nu vor putea găsi fericirea. Ascunde-o în interiorul lor, nimeni nu se uită niciodată acolo. Își vor petrece întreaga viață încercând să-și găsească fericirea peste tot înafara lor, în timp ce ea se află chiar sub nasul lor."

Sursa: google

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mulțumim pentru lectură și pentru că DISTRIBUI:

Irisul, floarea Fecioarei Maria

           Irisul, floarea Fecioarei Maria      Irisul sau stânjenelul este o plantă de o frumuseţe deosebită şi, în acelaşi timp, foarte uş...