PILDA DE ZI CU ZI

 

                                                                 PILDA DE ZI CU ZI

Cândva, un preot a vorbit despre suflet. Un medic mai necredincios, care se afla printre ascultători, a fost indignat de acesta. El nu credea în suflet. La sfârşit, s-a apropiat de vorbitor şi i-a spus: “Ai văzut vreodată cu ochii tăi, părinte, un suflet?  

citeste mai multe...

L-ai ascultat vreodată cu urechile dumnitale? L-ai gustat cu buzele dumnitale? L-ai mirosit cu nasul dumnitale?” Preotul a răspuns în sens negativ: “Nu, doctore. Nimic din cele ce aţi spus n-am făcut. Nici n-am văzut vreun suflet, nici nu l-am ascultat, nici nu l-am gustat, nici nu l-am mirosit”. În avântul pe care şi-l luase, doctorul l-a sfătuit pe preot să înceteze a mai predica lumii despre lucruri care nu există.

Preotul cu calm şi linişte, a luat cuvântul şi a spus doctorului: “Doctore, ai văzut vreodată o durere? Ai ascultat-o? Ai gustat-o cu limba dumnitale? Ai mirosit-o cu nasul dumnitale?”. Pe acestea le-a uitat doctorul. Ce să spună? Să spună că a văzut durerea, a auzit-o, a gustat-o sau a mirosit-o? Cum să spună aşa ceva, de vreme ce durerea, ca şi sufletul, nu se vede, nu se aude, nu se poate gusta, nici mirosi? A fost constrâns şi acesta să răspundă negativ. Şi a continuat preotul: “Aşadar doctore, să spunem că nu există durere? Dacă am spune-o este o minciună, cea mai mare minciună.

Există, deci suflet. Când Dumnezeu a luat ţărâna din pământ şi a creat pe om, atunci “a suflat în faţa lui suflare de viaţă”. Cu această “suflare” a creat sufletul duhovnicesc iar această insuflare (“a suflat”) este caracterizată ca suflare de viaţă pentru că sufletul este izvorul vieţii trupului şi aceasta acţionează în aşa fel încât trupul omenesc să respire şi să trăiască. După cum spune Sfântul Cosma (Aitolos) sufletul “este acolo unde vede, aude, vorbeşte, umblă, învaţă ştiinţele, dă viaţă trupului şi nu-l lasă să se strice. Dacă iese sufletul, atunci trupul miroase urât şi-l mănâncă viermii”.

Mare lucru este sufletul. Cel mai mare din câte există. Cineva a spus “Universul nu are nimic mai preţios decât sufletul omenesc”. Mare este şi valoarea sa. “Dacă cineva aşează într-o parte a cântarului toate bogăţiile pământului, tot aurul şi argintul, toate rangurile şi titlurile, toate bunătăţile materiale, întreg Cosmosul, iar în cealaltă parte ar pune un suflet omenesc, cântarul se va înclina în partea în care se află sufletul. Pentru valoarea lui, Domnul Hristos a spus mereu aceste cuvinte: “Ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?” (Matei 16, 26). Infinită este valoarea sufletului. De aceea, infinită trebuie să fie şi grija noastră pentru el.

Filozofii neamurilor, oamenii învăţaţi din toate vremurile, n-au putut nici unul a arăta ce este sufletul omului. Singurul, Dumnezeu Creatorul şi Atotștiitorul ne-a arătat ce avem depozitat în interiorul corpului nostru omenesc, o comoară de mare preţ: sufletul. Aceasta ne-o arată şi Dumnezeiasca Scriptură spunând că: ”avem comoara aceasta de mare preţ în vase de lut…”