ORFANUL LUI DUMNEZEU
Era o zi de iarnă tristă, din viața unui copilaș
Ce tremurând stătea pe-o bancă într-o grădină din oraș...
Avea hăinuța subțirică, cu petice din loc in loc
Și pantalonii, găuriți, legați cu-o sfoară de mijloc!
Avea un chip slăbuț și palid și vânătă de frig gurița,
Ofta privind spre cer sărmanul și lacrimi îi brăzdau bărbița,
Dar cui să-i pese, cin' să-i șteargă obrajii plini de lacrimi grele?
Cin' să-l întrebe de ce plânge și tot oftează cu durere?
Mulți trec grăbiți pe lângă el și parcă nimeni nu îl vede,
O, Doamne, cât de orbi să fie? În loc de inimă au pietre?
Dar Dumnezeu ce vede toate și știe gândul omului
Nu lasă lacrima-n zadar să curgă, fără voia Lui!
Și când băiatul privind cerul părea că tace resmnat,
Un om, cu chip frumos de înger, lângă copil s-a așezat!
Avea doi ochi adânci ca marea și-o frunte dalbă ca un crin
Și vorba Lui era un cântec și glasul Lui era suspin:
,, - Ce faci aici, copilul Meu? Aștepți pe cineva a trece?
Ți-a înghețat de tot obrazul a lacrimilor brumă rece!
De ce oftezi ca un bătrân, privind tot timpul către cer?
Atât amar ai strâns în suflet, că nici nu simți al iernii ger?"
Uimit a ridicat căpșorul, privind străinul trecător
Și a simțit cum tainic poartă durerea lui și-a tuturor.
Și i-a răspuns cu vocea stinsă : ,, - Da...ai dreptate, domnul meu!
Aștept pe cineva să vină...Da ...Îl aștept pe Dumnezeu!"
O lacrimă sclipi furișe, precum un bob de mărgărit,
În ochii cei adânci ca marea...și un suspin și-a
-năbușit :
,, - Ce vrei să spui? Nu înțeleg...ești bolnăvior copilul Meu?
De ce ar trebui sa vină, din cer, la tine Dumnezeu?"
,, - Nu sunt bolnav ...de-ar fi aceasta! Nu...boala nu mi-ar fi povară...
Dar Dumnezeu mi-a luat în ceruri, ce-aveam mai scump ca o comoară!
El a trimis, anul trecut, să cheme sus, în casa Lui,
Pe tatăl meu și ieri pe mama....și iată, sunt al nimănui!
S-a stins sărmana mea măicuță ieri, la spital, pe-un pat de fier,
Mi-a spus că și pe ea Stăpânul o cheamă lângă tata-n cer...
Și să nu plâng, că Dumnezeu îmi va fi cel mai bun Părinte....
Eu Îl aștept privind spre cer, căci știu că mama nu mă minte!
Nu am pe nimeni să m-aline și tare-aș vrea o mângâiere
Să uit de foame și de frig să-mi șteargă lacrimile grele!
Să mă-ncălzească cu iubire, să-mi facă pat pe-un lăicer.
Și iată, tot aștept de-o vreme să vină Dumnezeu din cer!
E ceva vreme de când stau și Îl aștept ca pe un tată
Și 'geaba ochii mei privesc spre bolta cerului înaltă,
Dar mai aștept nițel...nu plec ...aștept ca un copil cuminte!
Și nu-i așa că va veni? Cum mi-a spus mama ...ea nu minte!"
,, - Da, va veni cu siguranță! Și să nu uiți copilul Meu!
Nimeni n-așteaptă în zadar, din cei ce-L vor pe Dumnezeu,
El M-a trimis aici, pe Mine, să-ți șterg de lacrimi obrăjorii,
Să-ți fiu prieten nelipsit și să-ți alung din suflet norii!
Eu voi păși mereu cu tine, copilul Meu, sărman și mic!
Și Voi veghea să-ți fie bine, să nu duci lipsa de nimic!
Și te-or privi din cer părinții cu dragoste, mereu, mereu
Până atunci când va fi vremea, să te ia-n ceruri Dumnezeu!"
Copilul L-asculta uimit pe minunatul trecător,
Lumini i s-au aprins in ochi și a rostit triumfător :
,, - Știam eu c-ai să mai întârzii! Și iată, Doamne, ai venit!
Așa cum mi-a promis și mama...ea niciodată n-a mințit."
Eliana Popa
Ps. Am gasit aceasta postare pe FB si mi-placut atat de mult..., incat am ales sa o impartasesc si cu voi, prietenii mei !🤗
Felicitari scriitoarei daca este compozitie proprie, este fabuloasa !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumim pentru lectură și pentru că DISTRIBUI: