Povestea fulgului de nea
Era o frumoasă noapte de iarnă. Din cer cădeau lin fulgi mici și
pufoși, ca un roi de fluturi albi. Casele dormeau liniștite sub plapuma albă de
zăpadă.
Un
singur fulg, cel mai frumos și mai pufos dintre toți, stătea lipit de
norul care-l concepuse.
- Haide,
haide, îi spunea norul, desprinde-te de mine! E timpul să zbori și tu alături
de ceilalți frați ai tăi!
- Nu
pot! plângea el... Mi-e frică!
- Nu are
de ce să-ți fie frică, îl încuraja norul. Vei pluti ușor de tot pe aripi de
vânt. Nici nu vei simți când vei parcurge distanța și vei ajunge pe pământ.
Acolo te așteaptă alți fulgi la fel de frumoși ca tine.
- Bine..
Bine…
Fulgul,
convins de vorbele norului, își dădu drumul să cadă. Ce minune! Zborul lui lin
îl amețea, iar vântul îl rotea prin aer ca într-un carusel fermecat. Fulgul a
închis ochii de fericire. Simțea că totul se petrece ca-ntr-un vis, din care
nu-l putea nimeni trezi.
Zborul
fulgului nu a durat mult, dar lui i s-a părut o veșnicie. A coborât , purtat de
vânt, alături de frații lui, pe pământul înghețat. Noaptea era din ce în ce mai
geroasă. Nu după mult timp, ninsoarea a încetat. Întunericul de nepătruns și
liniștea deplină a nopții de iarnă l-au speriat pe micuțul fulg.
- De ce
oare m-am lăsat convins de nor? Puteam să stau acolo mult și bine! Aici mă simt
singur și uitat de toți! plângea fulgul.
Deodată se aude o fâlfâire slabă de aripi. Era chiar îngerul
nopților de iarnă. Auzind plânsul fulgului, coborî ușor pe pământ, se apropie
de fulg și zise:
- De ce
plângi așa amarnic, frumos fulg?
- Uite,
eu m-am lăsat convins de nor să cad pe pământ, dar aici mă simt atât de singur…
- Lasă,
lasă, vom găsi noi ceva care să te facă să te simți mai bine, a zis îngerul și,
cu micuțele sale palme, a strâns fulgul și alți frați de-ai lui și l-a făcut un
bulgăre.
Acum fulgul se simțea puțin mai bine. Peste zi câțiva copii
chiar s-au jucat cu bulgărele, l-au rostogolit, l-au aruncat de la unul la
altul. Fulgul se simțea din nou ca într-un carusel și era fericit.
A
venit iar noaptea. Fulgul se simțea din nou singur și abandonat. A început să
plângă. Îngerul l-a auzit și a coborât imediat la el.
-
Ce s-a întâmplat? Tot trist te simți?
-
Da, aș vrea să am parte de și mai mare bucurie! Nu poți să mă ajuți puțin?
Îngerul
s-a gândit puțin, apoi a scos o gorniță de aur și a sunat ușor din ea. Ca prin
minune, din înaltul cerului au coborât mii și mii de îngeri. Ei au luat
bulgărele și l-au transformat într-un om de zăpadă. Apoi au adus din
pădure, de departe, un mic brăduț pe care l-au așezat lângă omul de zăpadă.
- Așa, a
spus îngerul, acum ai un prieten bun cu care să-ți petreci cele mai frumoase
clipe.
- Mulțumesc,
zise fulgul fericit, alături de prieteni nu mă voi simți singur niciodată!
Îngerii,
ferici și au scos fiecare câte o gorniță și, cântând, au început un dans
amețitor. Fulgul era fericit alături de prietenii lui și nu s-a mai simțit
singur niciodată.
Iată
de ce, uneori, în nopțile lungi, este posibil să mai auzim în depărtări cântece
minunate. Sunt îngerii din cer, coborâți pe pământ, care îi cântă fulgului de
nea și-l fac fericit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumim pentru lectură și pentru că DISTRIBUI: